La prima finală după cea câștigată la Indian Wells acum cinci luni, Simona Halep n-o va întâlni în ultimul act al turneului Masters Premier 5 de la Toronto pe principala favorită, Serena Williams, ci pe mult mai tânăra elvețiancă Belinda Bencic. Tenismana de numai 18 ani, numărul 20 WTA, i-a administrat americancei a doua înfrângere din acest an, 3-6, 7-5, 6-4, după aproape două ore și jumătate.
Simona, a doua favorită la turneul canadian, învingătoare cu un simetric 6-4, 6-4 în semifinala cu italianca Sara Errani, are șansa cuceririi unui nou titlu WTA,. De data asta, în fața unei jucătoare din noul val, cu care a jucat o singură dată, anul trecut, la Grand Slamul de la Wimbledon, unde a întrecut-o cu 6-4, 6-1. Finala se desfășoară duminică seara, de la ora 20,00.
În aceeași țară, dar la Montreal, are loc turneul ATP Masters 1000. Al cărui învingător va fi decis dintre sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial (6-4, 6-4 în semifinala cu francezul Jeremy Chardy) și britanicul Andy Murray (6-3, 6-0 cu japonezul Kei Nishikori, care-l eliminase în sferturi pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-2, 6-4).
Foto: http://e-politic.ziuanews.ro










Leave a Reply