La 33 de ani, italianca Flavia Pennetta a reușit să se califice în prima finală de Grand Slam, după ce a câștigat semifinala cu românca Simona Halep în mai puțin de o oră, mai precis 59 de minute. Italianca s-a impus cu 6-1, 6-3, pe fondul numeroaselor greșeli ale adversarei, care a prins o zi proastă.
Penetta a reușit trei breakuri în primul set, adjudecat la 1. Halep a făcut primul break în setul următor, la 1-1 și apoi la 3-1. După care a urmat o serie incredibikă de 15 puncte consecutive reușite de Penetta, care a întors scorul la 5-3. Halep a avut apoi o dublă greșeală pe propriul serviciu, 15-30, urmată de două lovituri precise ale tenismanei din Cizmă, care obține a patra victorie, din cinci meciuri, împotriva Simonei. Succes de necontestat, ilustrat de procentajele la primul și al doilea serviciu, 61%-42%, 67-36%, de numărul greșelilor neforțate, 16-23 sau de mingile câștigătoare, 23-10.
Pennetta o va întâlni în finală pe învingătoarea dintre numărul 1 mondial, americanca Serena Williams și o altă italiancă, Roberta Vinci, 36 WTA.
Foto: http://www.gds.ro










Leave a Reply