Pe podium, prin muncă, ritm și perseverenţă

„Munca este victorie“, spunea Ralph Waldo Emerson. Într-adevăr, ni s-a confirmat din nou faptul că munca este cea datorită căreia reuşim, munca este cea care te încununează şi te duce pe culmile succesului. Doar muncind, ştiind ce înseamnă sudoarea, petrecând ore întregi într-o sală de sport, doar cu ambiţie şi implicare vei obţine ceea ce ţi-ai propus, vei ajunge pe podium, iar la gât îţi va străluci medalia. Munca este răsplătită mereu, iar sportiva Ana Luiza Filiorianu, practicantă a gimnasticii ritmice, a simţit acest lucru din plin. De mică, de la o ­vârstă fragedă, talentata gimnastă şi-a dedicat timpul antrenamentelor, repetiţiilor şi competiţiilor. A muncit, a luptat, s-a ambiţionat, s-a implicat şi a reuşit! A reuşit să devină o sportivă cunoscută, a reuşit să-şi facă mândră familia, antrenoarea, iar mai apoi ţara. Chiar dacă anul acesta a fost şi este un an decisiv pentru sportul românesc, Luiza ne-a adus o mare bucurie, a reuşit să se califice la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. A devenit speranţa noastră, a tuturor, după mulţi ani de absenţă ai gimnasticii ritmice la această competiţie supremă.

O participare importantă a avut-o şi în luna mai, la Grand Prix-ul Internaţional de gimnastică ritmică. Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit, în perioada 13-15 mai, Grand Prix-ul dedicat exclusiv senioarelor, premiile totale puse în joc de organizatori ridicându-se la 18.000 de euro, şi ediţia cu numărul 15 a Cupei „Irina Deleanu“, competiţie cu premii totale de 1.000 de euro. Participantă la Grand Prix, alături de nume mari ale gimnasticii ritmice din toată lumea, Ana Luiza Filiorianu, prima gimnastă de ritmică din România calificată la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după 16 ani, a obţinut trei locuri 5 la panglică, măciuci și cerc, și locul 7 în finala la minge.

Ne-am bucurat că am avut ocazia să-i aflăm povestea şi să v-o împărtăşim în cele ce urmează.

Sport Revolution: Cum începe povestea ta? De la ce vârstă practici gimnastica şi de ce ai ales acest sport, implicit această ramură?

Ana Luiza Filiorianu: Totul a început datorită părinţilor mei, deoarece ei şi-au dorit să fac un sport pentru că nu prea aveam poftă de mâncare. Aşa am ajuns la vârsta de patru ani pentru prima dată într-o sală de gimnastică artistică, unde nu mi-a plăcut. Ulterior, am văzut la grădiniţă o colegă care practica gimnastica ritmică, executând un exerciţiu la o serbare, am rămas plăcut surprinsă şi i-am spus mamei să mă ducă la acel sport.

Gimnastica ritmică este un sport foarte greu, de ce calităţi ai avut nevoie şi ce te-a motivat să continui performanţa? Cine te-a sprijinit?

La gimnastică ritmică ai nevoie de foarte multe calităţi: mobilitate, forţă, coordonare, ureche muzicală etc. Este într-adevăr un sport foarte greu. Din fericire, eu am avut câte puţin din fiecare, iar datorită ambiţiei (calitatea cea mai preţioasă a unui sportiv), am reuşit să le dezvolt. Părinţii mei sunt cei care au fost mereu alături de mine şi mi-au oferit tot sprijinul.

Luiza Filiorianu: „A fost nevoie de foarte multă muncă şi ambiţie pentru a reuşi să-i atrag atenţia antrenoarei mele“

Care a fost evoluţia ta în aceşti ani (rezultate importante obţinute)?

Am debutat la CSS Triumf Bucureşti, cu antrenoarea Doina Firică şi coregrafa Mihaela Cigăreanu, unde am obţinut primele mele medalii cu echipa şi ansamblul. După doi ani şi jumătate, am ajuns la un club sportiv privat, tot în Bucureşti, unde am fost antrenată de Olena Yastrebova (Ucraina) şi am obţinut primele medalii individuale în competiţii naţionale şi internaţionale dedicate copiilor. După alţi doi ani, la vârsta de 11 ani, clubul respectiv şi-a încetat activitatea şi astfel am ajuns la CS Olimpia Bucureşti, unde sunt legitimată şi în prezent. Aici am avut şansa de a o întâlni pe doamna antrenor emerit Maria Gârbă, cea care se ocupă de pregătirea lotului naţional de peste patru decenii şi care se află în spatele tuturor succeselor importante din istoria gimnasticii ritmice din România. A fost nevoie de foarte multă muncă şi ambiţie pentru a reuşi să-i atrag atenţia, dumneaei fiind ocupată cu pregătirea sportivelor mai mari, care aveau obiective, la care, în momentul respectiv eu nu puteam aspira. Cu timpul, au început să apară rezultatele cu adevărat valoroase din perioada junioratului – primele titluri de campioană naţională, medalii la cupele mondiale pentru juniori (Pesaro, Italia 2014 şi Debrecen, Ungaria 2014), calificări în finalele campionatelor europene de juniori. Cele mai mari performanţe din junioratul meu au fost calificarea la Jocurile Olimpice ale Tineretului Nanjing – China 2014, locul 4 la individual compus la Jocurile Olimpice ale Tineretului Nanjing – China 2014 şi cea mai mare notă în finală de la panglică la această Olimpiadă. În anul 2014, am fost desemnată de către Federaţia Română de Gimnastică Ritmică – cea mai bună gimnastă a anului (deşi eram junioară).

Eşti mulţumită de rezultatele obţinute până acum?

Anul acesta am reuşit să obţin calificarea la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro – Brazilia, după absenţa de 20 de ani a gimnasticii ritmice din România. Sunt mulţumită, dar îmi doresc mult mai mult.

Ce te motivează în prezent? Ambiţia, dorinţa, bucuria de a fi cel mai bun?

Dorinţa mea permanentă de a fi cea mai bună în ceea ce fac.

Ai susţinere din partea familiei, prietenilor, colegilor, a federaţiei?

Am avut tot timpul şi am în continuare sprijinul părinţilor, al antrenoarelor şi al federaţiei, care face eforturi financiare pentru a participa la cât mai multe competiţii internaţionale, la care se adaugă celelalte cheltuieli (costume de concurs, echipament de antrenament, medicamentaţie etc.).

La doar 17 ani participă a doua oară la Jocurile Olimpice

2016 a fost şi este un an decisiv pentru întreg sportul românesc. Ce înseamnă pentru tine calificarea la Olimpiadă?

Această calificare îmi dă încredere şi îmi confirmă că munca este răsplătită.

Ai emoţii, te simţi pregătită pentru o competiţie de asemenea anvergură?

Eu am mai participat la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Nanjing (2014). A fost o competiţie cu o organizare grandioasă, demnă de o olimpiadă mare, în opinia mea şi a multora. Aici am concurat împreună cu cei mai buni tineri sportivi din lume. Faptul că la vârsta de 17 ani voi participa la a doua mea olimpiadă, reprezintă un atu pentru mine.

Care sunt aşteptările tale pentru Jocurile Olimpice? Ce obiective ţi-ai trasat?

Patru evoluţii constante, duse ca valoare a execuţiei cât mai sus posibil. Ca şi obiectiv, îmi doresc o clasare cât mai bună, dar realistă, având în vedere că sunt cea mai mică de vârstă dintre sportivele calificate şi voi concura împotriva celor mai bune şi experimentate gimnaste din lume.

Reprezinţi o mândrie naţională, oamenii te felicită, cred în tine şi te susţin. Ce înseamnă pentru tine aceste lucruri?

Din punctul meu de vedere, toate aceste laude şi elogii care-mi sunt adresate sunt puţin cam mult. Eu am obţinut doar o calificare… la urma urmei.

Eşti la începutul carierei sportive, ce planuri de viitor ai?

Sper ca în viitor, eu şi antrenoarea mea, doamna Maria Gârbă, să fim sănătoase şi să putem obţine rezultate mult mai valoroase care să fie pe măsura acestor elogii. Lucrul care mă bucură foarte mult, în urma acestei calificări, este faptul că observ o mare motivaţie în rândul gimnastelor mici şi al familiilor acestora. Este frumos să vină la tine o gimnastă de 5, 6 sau 7 ani şi să îţi spună: „Eu vreau să fiu ca tine!“. În încheiere, doresc neapărat să spun că sper cu tărie să văd curând în Bucureşti o sală pe care să scrie SALĂ DE GIMNASTICĂ RITMICĂ! Măcar una…

Articol publicat în nr. 60 al revistei Sport Revolution

Fotografii: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu