February 28th, 201704099Parteneriatul încheiat între Federaţia Română de Box şi Alexandrion Grup a oferit o şansă sportivilor de performanţă din cadrul cluburilor afiliate de a se antrena şi lucra în condiţii bune, beneficiind de mănuşi de cea mai bună calitate oferite de Alexandrion Grup, susținătorul principal al performanţei în România...
January 14th, 201604153Reprezentantii a 126 de structuri cu drept de vot din ţară au participat la Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Box, exprimându-şi preferinţele pentru noua conducere. Dintre cei patru candidaţi înscrişi pentru funcţia de preşedinte, doi s-au retras, Mihai Craiu, printr-o informare scrisă, iar Marian...
September 25th, 201501212Antrenorul Relu Auraș și fostul secretar general al FR Box, Viorel Sima, au organizat o conferință de presă, la care a fost prezent și Mihai Nistor, noul campion mondial la categoria +91 kilograme a versiunii AIBA ProBoxing.
Auraș a prezentat parcursul din acest an al elevului său, în vârstă de 25 de ani, care a văzut lumina...
September 12th, 201501265După un deceniu avem din nou un campion mondial la box juniori, Cosmin Gîrleanu, 16 ani, de la CSS Hunedoara, unde este antrenat de Ilie Captari. Un pugilist extrem de talentat, care a cucerit anul acesta și medalia de argint la Europenele din Ucraina. I s-a alăturat Alberto Biro, care a luat bronzul la întrecerea găzduită de...
September 11th, 20150911În semifinalele Mondialelor de box juniori de la Sankt Petersburg au urcat în ring și doi români. Cosmin Gîrleanu, categoria 46 kilograme a obținut o victorie superbă, calificându-se în ultimul act, iar Alberto Biro-60, a fost învins, rămânând cu medalia de bronz.
Gîrleanu a fost declarat învingător, decizie 2-1, în...
September 10th, 201501002Cei doi boxeri români care au evoluat miercuri seara în sferturile Mondialelor de la Sankt Petersburg au obținut victorii clare, asigurându-și medaliile de bronz. pe care pot transforma în aur sau argint dacă se vor califica în finale.
Gîrleanu l-a întrecut pe ucraineanul Maxim Galinicev la puncte, decizie 3-0 (29-28, 30-27,...
September 10th, 20150948 " Domnilor antrenori, stimați oameni ai boxului şi prieteni ai mei!!
Timp de 3 luni am tăcut. A fost o Adunare Generală în iunie 2015. Unde mai multe cluburi şi mai mulţi oameni de box au cerut DEMITEREA lui Leonard Doroftei. Atât eu, cât şi Feri Vastag ne-am dat demisia pentru că nu mai puteam lucra cu un preşedinte care...
September 9th, 201501022După calificările în sferturile Mondialelor de box juniori de la Sankt Petersburg ale lui Cosmin Gîrleanu și Alberto Biro ziua de miercuri devine deosebit de importantă pentru delegația noastră. Dacă vor câștiga, își vor asigura medalia sau medaliile de bronz.
La categoria 46 kilograme, Gîrleanu a avut un adversar facil,...
September 8th, 20150986În prima zi de luni din septembrie au urcat în ringul Mondialelor de juniori de la Sankt Petersburg patru boxeri români. Trei dintre ei au obținut victorii, calificându-se în turul al treilea.
La categoria 52 kilograme Cosmin Dima a reușit victoria 3-0, 29-28 pe linie, în fața turkmenului Arslan Shamuradiv, scor inregistrat...
September 5th, 20150877Ediția 2015 a Mondialelor de box ale juniorilor, care se desfășoară la Sankt Petersburg, cu participarea a 386 de sportivi din peste 40 de țări, a început rău pentru reprezentanții noștri.
Doi dintre cei zece pugiliști înscriși au debutat cu stângul. La categoria 57 kilograme Antonio Neacșu a pierdut la puncte, 0-3...
August 22nd, 20150864Alexandra Negru, legitimată la CSM Târgoviște, unde este antrenată de Nicu Tamaș, este singura pugilistă medaliată la Europenele de junioare și tineret desfășurate la Keszthely, în Ungaria. Ea a cucerit bronzul la categoria 66 a junioarelor. Zece dintre colegele ei de aceeași vârstă sau de la categoria tineret s-au clasat...
August 20th, 201501201După bronzul asigurat de Alexandra Negru, la categoria 70 kilograme, care va încerca să-i schimbe culoarea în meciul cu turcoaica Sadiye Kelesh, o altă pugilistă din țara noastră, Lenuța Stan, va boxa joi pentru aceeași medalie a Europenelor din Ungaria, la +80.
Sportiva, remarcată la CSM Slatina, transferată ulterior la...
August 19th, 20150946Bistrițeanca Andreea Seni, antrenată de Nicolae Zapartan, s-a calificat în sferturile de finală ale Europenelor de box de la Keszthely-Ungaria la categoria 51 kilograme tineret. Ea a învins-o la puncte, 3-0, pe irlandeza Caitlyn Sweny. Următoarea adversară va fi grecoaica Foteini Plea, care a eliminat-o pe germanca Dominique...
August 18th, 20150969Pugilista junioară Alexandra Negru, legitimată la CSM Târgoviște, a cucerit medalia de bronz a categoriei 70 kilograme la întrecerile continentale de la Keszthely-Ungaria fără să joace niciun meci! Șansa ei a fost înscrierea la această categorie de greutate a numai cinci sportive. Conform tragerii la sorți, două dintre ele,...
August 16th, 20150798La 35 de ani, Lucian Bute nu renunță la recucerirea centurii mondiale IBF a categoriei supermijlocie. Revenit în ringul de la Centre Bell din Montreal, la 19 luni de la înfrângerea suferită în fața canadianului Jean Pascal, românul l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe italianul Andrea Di Luisa, campion european...