October 22nd, 20152821Un număr de 67 de membri ai Federaţiei Române de Box au semnat o petiţie prin care solicită demiterea preşedintelui Leonard Doroftei, în cadrul Adunării Generale care ar urma să aibă loc în jurul datei de 15 noiembrie.
Fostul secretar general al Federaţiei Române de Box, Robert Băeatu, a declarat, joi, într-o conferinţă...
May 18th, 2015822Leonard Doroftei. "Am semnat contractul cu MTS, așteptăm prima tranșă din buget. Vom organiza Centura de Aur și, în premieră, Centura Dunării, la juniori"
Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, pe care l-am găsit la sediul de la etajul 7 al MTS, a rămas cu aceeași mină de optimism, în pofida...
October 2nd, 2014505Turneul internațional de box "Mănușa Litoralului" revine între 3 și 5 octombrie, în Sala Sporturilor din Constanța, cu cea de-a 27-a ediție, după o pauză de două decenii. Competiția a debutat în 1968 și a continuat în fiecare an până în 1994.
La startul turneului se vor alinia peste 50 de pugiliști de elită din...
June 3rd, 2014447Până pe 7 iunie, Sala Polivalentă din București găzduiește Campionatele Europene de box feminin. Cele mai puternice pugiliste de pe continent, printre care se află și 10 românce, încearcă să demonstreze că “nobila artă” are și o latură feminină, cel puțin la fel de spectaculoasă ca și cea masculină. În speranța...
March 13th, 2014413România organizează în perioada 30 mai - 8 iunie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, Campionatele Europene de de box pentru senioare. Entuziasmaţi datorită faptului că ţara noastră va avea privilegiul de a organiza o competiţie de o asemenea anvergură, oficialii FR Box debordează de optimism. Preşedintele Leonard Doroftei...
March 11th, 2014458Luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Rin Grand Hotel din Bucureşti, Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box şi Cristian Popescu “Piedone”, primarul sectorului 4, au arătat contractul semnat cu Federaţiai Europeană de Box (EUBC), pentru organizarea Campionatelor Europene de senioare,...
December 18th, 2013424Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Dorin Doroftei şi fosta mare gimnastă Andreea Răducan s-au numărat printre laureaţii Galei Fanatik 2013, care s-a desfăşurat în Bucureşti şi a fost organizată cu prilejul premierii celor mai buni sportivi din 2013.
Doroftei, alături de Răducan, dar şi de foştii...
October 9th, 2013431Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat pentru Agerpres că este încrezător în șansele pugiliștilor români care vor boxa la Mondialele de la Kalmatîi (Kazahstan) de a câștiga medalii.
''Avem cinci sportivi, în care credem că vor reuși să ajungă cât mai sus. Eu sunt optimist, toți sunt...
August 1st, 2013478După ce Rudel Obreja a declarat în exclusivitate pentru "Sport Revolution" că vina pentru pierderea centurii europene la profesionişti de către Corina Cârlescu aparţine Federaţiei Române de Box, în replică, preşedintele acestui for, Leonard Doroftei neagă aceste acuzaţii şi susţine contrariul, anume că vinovat pentru...
July 4th, 2013432După ce s-au atacat reciproc în declarații lunile trecute, Leonard Doroftei și Rudel Obreja par să fi renunțat la acuzațiile în public. Singura problemă care îi mai leagă pe cei doi este faptul că Federația Română de Box, al cărei președinte este Leonard Doroftei, se opune cu vehemență constituirii unei Ligi...
June 10th, 2013513Marţi după amiază, de la orele 17, la Sport Total FM, emisiunea Sport Revolution este dedicată boxului datorită argintului european câştigat de Bogdan Juratoni la Minsk, la Campionatele Europene. Invitaţii realizatorului Octavian Budica sunt Leonard Doroftei, preşedintele FR de Box şi Marcel Boboc, membru în Biroul Federal de...
June 10th, 2013423Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, l-a felicitat pe vicecampionul european, Bogdan Juratoni, cu prilejul câştigării medaliei de argint la Campionatul European de box de la Minsk la categoria 75 de kilograme. Bănicioiu a declarat: „Bogdan Juratoni ne-a reprezentat cu succes în finala de amatori şi ne-a făcut...
May 14th, 2013591În localitatea Horezu din judeţul Vâlcea a avut loc în luna februarie Cupa României la box pentru juniori, competiţie organizată de Federaţia Română de Box, în colaborare cu Clubul Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Vâlcea. În cele cinci zile de concurs, sala de sport a Liceului...
April 10th, 2013428Leonard Doroftei a început cariera sportivă încet, dar sigur, trecând prin toate treptele amatorismului: campion mondial, european, dublu medaliat olimpic. În 2002, acesta s-a îndreptat către profesionism și a devenit campion mondial la versiunea WBA după ce a reuşit să îl învingă pe Raul Balbi. Acesta are la activ 24 de...
March 30th, 2013364A doua zi după ce a trimis la AIBA dosarul privind candidatura la organizarea Campionatelor Mondiale pentru junioare (15-16 ani) și tineret (17-18 ani) Leonard Doroftei, președintele FR Box, a organizat în orașul natal o conferință de presă, la care l-a invitat și pe primarul Iulian Bădescu. "Moșul" a anunțat că a primit...