September 5th, 201601549Organizarea Campionatului European de taekwondo WTF la București s-a aflat mult timp sub semnul întrebării deoarece Ministerul Tineretului și Sportului nu a virat sumele stabilite în contract. Cu mare greutate, lucrurile s-au rezolvat astfel că la competiția programată în perioada 8-11 septembrie la sala Polivalentă, vor...
April 27th, 201613167Anul acesta se fac zece ani de când promovez Artele Marţiale și sporturile de luptă prin mijloace media și douăzeci de ani de când am intrat pentru prima dată într-o sală de arte marţiale.
Am promovat acest fenomen deosebit plecând de la cele mai bune auspicii și sentimente.
Peste 80-90% din materialele scrise (atât...
April 27th, 20160961„Clubul Sportiv Olimpia este un butoi cu pulbere care mai are foarte puţin să explodeze! Se mizează pe ignoranţă şi teama oamenilor de-a nu-şi pierde locul de muncă. Noi, angajaţii acestui club, care am reuşit să ne facem cunoscută nemulţumirea, ne simţim fără nicio apărare şi nu înţelegem cum acest binom Constantin...
December 21st, 20150994După 10 ani la cârma Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, şi 15 ani în slujba sportului românesc, domnul Adrian Mihai Ilie, unul dintre directorii cu cea mai mare vechime din cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului, a avut amabilitatea să ne prezinte progresele făcute de Centrul Naţional de...
December 18th, 201521102Cam aşa aş cataloga „guvernarea“ Ministerului Tineretului şi Sportului în trista perioadă a Gabrielei Szabo. Ce aş putea spune despre o asemenea persoană, de o aroganţă rar întâlnită, o aroganţă bazată pe nimic însă. O totală lipsă de viziune a sportului, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Despre...
December 8th, 20150868Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti (DSTMB) este un serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), care asigură implementarea pe teritoriul Capitalei a strategiei generale guvernamentale în domeniu. Instituţia exercită activităţi de îndrumare şi control asupra structurilor...
September 23rd, 20150938Presedintele Uniunii Europene de Gimnastica, Georges Guelzec si directorul Kirsi Erofejeff-Engman au avut discutii la Primaria Generala a Capitalei si la Ministerul Tineretului si Sportului in legatura cu situatia demararii lucrarilor la Sala Polivalenta, care ar trebui sa gazduiasca in aprilie 2017 intrecerile continentale. Dupa care...
September 4th, 201502926Vineri a avut loc la sediul MTS o întâlnire bilaterală între ministrul Gabriela Szabo și Loretta Handrabura, ministrul Tineretului și Sportului din Republica Moldova. S-a discutat despre implementarea acordurilor precedente, caracteristicile sistemelor sportive și de tineret, diferențele de abordare și bunele practici, proiecte...
September 3rd, 20150659Ediția inaugurală a Săptămânii Europene a Sportului debutează luni, simultan în cele 28 de țări ale Uniunii și în alte șase din afara ei. În România vor avea loc până la 13 septembrie peste 130 de acțiuni în 24 de județe și municipiul București.
Federația Română Sportul pentru Toți, coordonatoarea evenimentului...
May 18th, 201501003Leonard Doroftei. "Am semnat contractul cu MTS, așteptăm prima tranșă din buget. Vom organiza Centura de Aur și, în premieră, Centura Dunării, la juniori"
Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, pe care l-am găsit la sediul de la etajul 7 al MTS, a rămas cu aceeași mină de optimism, în pofida...
April 4th, 20150692Gabriela SZABO, Ministru al Tineretului și Sportului, Neculai ONȚANU, Primarul Sectorului 2, Cristian COSMIN, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) și Cezar STANCU, Director al Direcției Tabere și Agrement în cadrul MTS, vor participa în data de 6 Aprilie 2015, ora 13.00 la deschiderea oficială...
January 7th, 201503308În cadrul Ministerului Tineretului și Sportului funcționează ca instituție publică de stat Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor (CNFPA), care asigură reglementarea calificării de antrenor în colaborare cu federațiile sportive naționale. Această instituție are ca obiect formarea, perfecționarea și...
October 1st, 20140685Federația Română de Karate WKC, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, a început selecția națională de viitori campioni în cadrul proiectului ”Pierre de Coubertin”, care a demarat în șase centre din țară programul ”Karate Kids”.
În Capitală, programul a avut loc la Colegiul Național ”Aurel...
September 26th, 201401011"Move week" este un eveniment anual la nivel european, care promovează beneficiile participării la sport și care se va desfășura anul acesta în perioada 29 septembrie - 5 octombrie, la Iași.
"Move week" se află la cea de-a treia ediție în România și face parte din campania "Now We Move" inițiată în 2012 de International...
September 8th, 20140636Selecționata masculină de baschet 3x3 a României și-a adjudecat prima ediție a Campionatului European, găzduit de Piața Universității din București, în urma succesului din finală, în fața Sloveniei, scor 18-16. Angel Santana, Cătălin Vlaicu, Bogdan Popescu și Ștefan Vasile sunt posesorii medaliilor europene, primele...