Tradiţie, împliniri, muncă, sportivi cu renume, performanţă, rezultate, medalii, victorii, înfrângeri, lacrimi, sutimi de secundă, îndemnuri, sacrificii, admiraţie, sudoare… şi lista ar putea continua. Vorbim de regele sporturilor olimpice, atletismul, care îşi sărbătoreşte centenarul în 2012. Federaţia Română de Atletism (FRA) împlineşte aceeaşi vârstă ca şi Asociaţia Internaţională a Federaţiilor Atletice (IAAF). 100 de ani! Cum şi-a pus amprenta acest secol peste atletismul românesc, care sunt cele mai importante referinţe şi care a fost evoluţia acestui sport de-a lungul anilor, am aflat chiar de la preşedintele Federaţiei, domnul Sorin Matei.
„Aniversarea centenarului Federaţiei Române de Atletism, cunoscută la început sub denumirea Comisia de alergări pe jos şi concursuri, reprezintă un moment unic, emoţionant şi, în acelaşi timp, onorant pentru mine, în calitate de preşedinte în exerciţiu. Sunt 100 de ani de împliniri, dar şi de înfrângeri, o istorie plină de semnificaţii, cât se poate de vie, în care prezentul este efemer, construit pe un trecut impresionant, pentru un viitor pe care, toţi cei de astăzi, ni-l dorim la fel de glorios“, ne-a împărtăşit preşedintele FRA.
Referitor la evoluţia atletismului în toţi aceşti ani, Cristina Vladu, purtătoarea de cuvânt a Federaţiei Române de Atletism, ne-a precizat: „Atletismul este un sport complex (cuprinde, practic, trei discipline sportive diferite – sprint, garduri, sărituri; aruncări; semifond, fond), având, totodată, cea mai mare răspândire pe glob (213 ţări afiliate la IAAF – Federaţia Internaţională). De aici derivă statutul de sport-rege în contextul olimpic, dar şi concurenţa acerbă pe plan european şi mondial. În privinţa evoluţiei, se poate afirma că aceasta a fost constantă, cu suişurile şi coborâşurile specifice acestor activităţi, atletismul suferind, totuşi, de aceleaşi boli care au lovit sportul românesc, în special după anul 1990, începând cu pauperizarea bazei de selecţie pentru sportul de mare performanţă. De altfel, sportul nu poate fi scos din contextul socio-politico-economic al unei ţări, fiind socotit unanim drept indicator de cultură şi civilizaţie.“
„Lucrarea dedicată centenarului – o realizare cu adevărat enciclopedică“
Şi cum istoria nu se scrie numai cu sânge sau numai cu spadă, de-a lungul anilor mai mulţi împătimiţi ai acestui sport au încercat să aştearnă pe foaie momentele memorabile. Odată cu sărbătorirea acestui centenar, Nicolae Mărăşescu (una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale atletismului), susţinut de Alexandru Boriga (un împătimit al statisticii în sportul considerat rege în concertul olimpic) şi Cristina Vladu (jurnalistă provenită din lumea performanţei sportive româneşti) au realizat o lucrare istorică de mari dimensiuni, cu momente inedite din viaţa medaliaţilor noştri olimpici, omagiind astfel cum se cuvine rezultatele de excepţie ale atletismului românesc – „Istoria Atletismului Românesc“.
„Această lucrare încearcă să oglindească pe măsură etapa parcursă cu atâta pasiune şi de multe ori cu sacrificii inimaginabile, stropită cu sudoare, pentru ca să devină poleită cu aur, argint şi bronz. Referinţă pentru noi, umili trecători prin viaţă, în perspectiva unui curcubeu, arcadă a timpului ce va să vie. Se pot regăsi în aceste pagini sportivii, antrenorii, oficialii, cei care au contribuit la construcţia unui «podium» unic, cu tricolorul înălţat pe cel mai înalt catarg, în ritmul imnului naţional al României. O lucrare monumentală, cum puţine sunt în această lume, care cuprinde aproximativ 50.000 de nume şi câteva sute de fotografii. O realizare cu adevărat enciclopedică. În această carte sunt «inserate» generaţii de mare talent, campioni singulari în panoplia performanţei mondiale, atleţi care au uluit mapamondul. Fapte, întâmplări, încrâncenări pentru o zecime de secundă sau un centimetru. Victorii sau eşecuri la câteva sutimi, ori «la mustaţă». Toate acestea au făcut ca atletismul românesc să-şi sporească prestigiul, simpatia şi consideraţia pe glob, mulţi atleţi transformându-se, prin succesele lor, în adevărate staruri, celebrităţi, decoraţi şi cinstiţi, cum se cuvine, în România sau în alte ţări. Le mulţumesc celor trei, ca şi colaboratorilor care au făcut posibilă apariţia acestei lucrări. În ceas aniversar, îmi revine, aşadar, datoria de onoare să-i asigur pe toţi de consideraţia mea şi să urez «LA MULŢI ANI!» atletismului românesc“, a adăugat Sorin Matei.
În data de 2 noiembrie 2012 se vor organiza mai multe evenimente dedicate acestui centenar: lansarea cărţii „Istoria Atletismului Românesc“, de la ora 10:45 la sediul FRA; inaugurarea unui fotomontaj în holurile de la parter şi etajul 1 ale FRA, o istorie a atletismului tricolor în imagini; festivitate omagială la Complexul Sydney 2000 de la Izvorani, cu începere de la ora 17:45. Cu acest prilej, vor fi invitate numeroase personalităţi din lumea sportivă şi nu numai, din ţară şi din străinătate, precum Serghei Bubka (vicepreşedintele IAAF) sau toţi membrii Consiliului Executiv ai EA (federaţia europeană), consiliu care se va desfăşura în acele zile în Bucureşti, la invitaţia Gabrielei Szabo (membră a consiliului respectiv, vicepreşedinte al FRA).
Echipa Sport Revolution urează Federaţiei Române de Atletism ani plini de victorii şi performanţe şi „LA MULŢI ANI!“
Leave a Reply