A început să practice Judo-ul de la vârsta de 12 ani, în cadrul clubului Sportiv Şcolar „Gloria“ Arad, avându-l ca instructor pe Dl. Adrian Rău. După 2 ani şi jumătate de antrenamente, încep să apară şi rezultatele. În anul 2000, obţine prima medalie (argint) la Campionatul Naţional de Cadeţi (azi U-15). În anul 2001, devine campioană naţională de juniori (categoria 57 kg) şi este selectată pentru Lotul Naţional de Judo, alături de care obţine nenumărate medalii la competiţiile internaţionale. Din 2003, este legitimată la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti şi obţine locul 1 la campionatul naţional de juniori (categoria 63 Kg), cât şi titlul de Campioană Balcanică, pe aceeaşi categorie. Din 2007, începe să practice Sambo. Încă de la debut, obţine locul 3 la Campionatul European din Bulgaria. În 2008, cel mai încărcat an competiţional, obţine următoarele rezultate: locul 3 la Cupa Mondială din Rusia „Memorialul Harlampiev“; locul 3 în cadrul World TAFISA Games – Coreea de Sud, vicecampioană mondială de Sambo (seniori) şi Campioană mondială universitară. În anul 2009, obţine locul 3 la Campionatul European cât şi la Campionatul Mondial de Sambo şi locul I la Campionatul Mondial de Kempo. Anul 2010, abia început, a găsit-o în pregătire şi speră ca acest an să fie cel mai prodigios.
PS: Am uitat să specific: în prezent este şi antre noare la Clubul Sportiv Buftea şi are sambişti foarte valoroşi, cum ar fi: Codrina Ionescu; Andra Petrescu; Arina Dumitru; Leonard Iancu; Florin Iancu; Andrei Anghelache; Iulian Rădoi; Alexandru Alecu.










Leave a Reply