Ca o dovadă în plus că omul sfinţeşte locul şi-şi pune amprenta asupra unui domeniu pe care îl păstoreşte, dezvoltarea Sambo în România se datorează în mare măsură lui Viorel Gâscă. În plină „criză“ financiară şi mai ales de identitate, încă se mai poate spera şi construi. Asta dacă îţi pasă şi eşti interesat de viitor şi nu doar de propriile interese, cum sunt atâţia.
În acest sens, din surse proprii, s-a amenajat o sală de arte marţiale, în special de Sambo, destinată atât iniţierii, cât şi performanţei. Antrenorii care se ocupă de bunul mers al antrenamentelor sunt Eduard Rotaru, Adriana Cherar şi Viorel Gâscă. Am fost bucuros să văd în această sală elevi de toate vârstele, interesaţi şi dornici să facă sport şi unii dintre ei şi performanţă. Este tot mai greu să faci copiii şi tinerii să vină în sălile de sport şi în special în cele în care se practică sporturi de contact.
Sambo, pe drumul recunoaşterii olimpice

Pe 14 iulie în oraşul Soci s-a desfăşurat turneul Mixfight între echipa „Sambo 70“ şi selecţionata Franţei. A câştigat echipa „Sambo 70“ cu scorul de 4:1, pentru care au participat cei mai buni sambişti din Rusia.
La acest turneu au fost prezenţi premierul Rusiei Vladimir Putin, renumitul actor Jean Claude Van Damme şi ambasadorul SAMBO pe plan mondial, Fedor Emelianenko.
În cadrul competiţiei Vladimir Putin a spus: „În Rusia mereu au fost de interes naţional artele marţiale autohtone, în care popoarele Rusiei au o bogată tradiţie. În istoria nouă ramurile de luptă au începutul în SAMBO. Eu sunt convins că acum este timpul când SAMBO – şi anume Sambo sportiv – să devină sport olimpic“.
SAMBO-ul românesc va fi reprezentat la Jocurile Mondiale ale sporturilor de contact, care se vor desfăşura în perioada 27 august – 04 septembrie în oraşul Beijing, China de sportivii Adriana CHERAR, Liviu IONESCU (în urma calificărilor la Campionatele Europene) şi Preşedintele FRS – Viorel GÂSCĂ. În cadrul acestei mari sărbători sportive vor fi prezente 13 ramuri sportive: WUSHU,
AIKIDO, BOX, JUDO, JU-JITSU, KARATE, KENDO, KICK-BOXING, MUAY-THAI, SAMBO, SUMO,
TAEKWONDO şi LUPTE.

Leave a Reply