Într-o perioadă în care în multe sporturi pepienera este practic inexistentă, în departamentul de karate SKDUN din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale, Shihan Aurel Pătru (7 Dan Karate), preşedintele departamentului, reuşeşte să strângă cu ocazia Cupei României SKDUN pentru copii, minicadeţi, cadeţi şi juniori peste 700 de sportivi din 35 de cluburi sportive.
Aurel Pătru demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că este un bun manager şi ne împărtăşeşte opiniile domniei sale despre această competiţie: „Nu este numai meritul meu, aş fi ipocrit să spun asta, este meritul tuturor antrenorilor din acest departament, care au înţeles că dacă stau «închişi într-o cochilie, ca nişte melci», unde probabil le este comod şi bine, nu vor reuşi niciodată să progreseze cu adevărat. Aceştia dau dovadă de înţelepciune şi modestie şi reuşesc în acest fel să-şi însuşească toate informaţiile şi sfaturile utile, pe care le transmit mai departe elevilor lor. Pot spune că în momentul de faţă SKDUN reprezintă o FAMILIE. Profit de acestă ocazie să le mulţumesc tuturor arbitrilor, care practic îşi sacrifică din timpul lor liber pentru a ajuta şi a sprijini acest departament. Fără sprijinul lor acest departament nu ar funcţiona bine”.
Considerăm că este banal să scriem un articol, din moment ce fotografiile sunt mai mult decât sugestive. O concluzie însă putem să tragem: SKDUN ARE VIITORUL ASIGURAT ÎN ROMÂNIA. Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor şi, nu în ultimul rând, părinţilor care trăiesc la intensitate maximă emoţiile copiilor lor.










Leave a Reply