Cu două victorii înregistrate în play-off-ul semifinalelor Ligii Naţionale de hochei, Steaua şi Sport Club mai au nevoie de un succes pentru a urca în finală.
Ieri, în a doua etapă a semifinalelor, la Bucureşti, Steaua a trecut de Fenestela Braşov cu 6-2 (4-0, 1-2, 1-0), iar la Miercurea Ciuc, Sport Club a defilat în faţa celor de la Progym Gheorgheni 12-2 (4-1, 2-1, 6-0). În prima etapă Steaua învinsese Braşovul cu 4-3 (2-1, 1-1, 0-1, 1-0), graţie golului de aur, iar campioana en-titre a României, Sport Club executase cu un scor asemănător pe cei de la Progym, 12-1 (2-1, 5-0, 5-0).
Mâine este programată etapa a treia, la Braşov, respectiv Gheorgheni. Semifinalele se dispută după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.










Leave a Reply