HSC Miercurea Ciuc a câştigat sâmbătă seara Liga Mol, competiţie care a aliniat la start trei echipe din România şi şase din Ungaria.
În finală, Sport Club, campioana României, a învins cu 4-1 la general pe Dab.Docler Dunaujvaros, după ce s-a impus în jocul cu numărul cinci cu scorul de 3-1 (2-0, 0-1, 1-0). Golurile ciucanilor au fost reuşite de Ladislav Sikorcin (02:33), Jozef Hruby (11:36) şi Vaclav Novak (59:09). Punctul de onoare al oaspeţilor a fost semnat de Ádám Hegyi (34:23).
Harghitenii câştigaseră şi sezonul regulat al competiţiei. În clasamentul final, SCM Fenestela 68 Braşov a ocupat locul 6, iar Steaua Rangers Bucureşti ultimul loc, 9.
Sport Club mai jucase o dată finala Ligii Mol, la ediţia inaugurală, în 2009, când a fost întrecută cu 3-0 la general de concitadina HC Csikszereda (desfiinţată ulterior).
Anul trecut, când sistemul de joc a fost diferit, competiţia a fost câştigată de Vasas Budapesta, iar SC Miercurea Ciuc a terminat pe locul 4.










Leave a Reply