Un avion de pasageri s-a prăbuşit la decolare, miercuri, în apropiere de oraşul Yaroslav din Rusia. La bordul aeronavei Yak-42 se aflau membrii echipei locale de hochei Lokomotiv, relatează agenţiile internaţionale de presă. Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă a anunţat că avionul transporta 45 de persoane, dintre care doar una a supravieţuit.
Autorităţile ruse au anunţat iniţial că la bordul aeronavei se aflau 37 de persoane, dintre care 36 au pierit.
Aparatul Yakovlev 42, de fabricaţie sovietică, a fost cuprins de flăcări în timpul manevrei de decolare, relatează agenţia Interfax.
Avionul se îndrepta spre Minsk, capitala Belarus, au precizat autorităţile aviatice din Rusia.
Pasagerii aeronavei erau membrii echipei de hochei “Lokomotiv” a oraşului Yaroslav (aflat la 300 de km nord-est de Moscova). Mulţi dintre aceştia erau jucătorii străini ai clubului, menţionează Russia Today.
Singurul supravieţuitor se află în stare critică şi a fost transportat la spital. Potrivit unei surse din poliţie citată de Interfax, supravieţuitorul este un membru al echipajului.
Echipa de hochei Lokomotiv Yaroslav a fost campioana Rusiei în 1997, 2002 şi 2003. Aceasta urma să joace, joi, un meci împotriva echipei Dinamo Minsk.
“A avut loc o tragedie teribilă”, a declarat preşedintele Ligii Continentale de Hochei (KHL), Alexander Medvedev, după ce meciul de deschidere al noului sezon, disputat miercuri în oraşul Ufa, a fost întrerupt de vestea prăbuşirii avionului celor de la Lokomotiv. El a anunţat un minut de reculegere şi a amânat meciul.
Autorităţile ruse au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului aviatic. Premierul Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Transporturilor, Igor Levitin, să demareze o primă fază a investigaţiei la faţa locului.










Leave a Reply