Echipa Lokomotiv Yaroslavl a anunţat, joi, că va disputa noua ediţie de campionat, la o zi după ce majoritatea jucătorilor săi au decedat într-un accident aviatic, a declarat directorul Ligii Continentale de Hochei pe gheaţă (KHL), Viaceslav Fetisov.
“Noua echipă Lokomotiv va fi formată în două sau trei zile şi va disputa sezonul de hochei. Cel puţin 30 de jucători au anunţat deja că vor să joace pentru Yaroslavl. Asta spune multe despre solidaritatea şi importanţa tradiţiei în sportul nostru”, a declarat Fetisov, care a precizat că speră ca Piotr Vorobiov să revină pe banca tehnică a echipei pe care a mai condus-o în perioada 1996-2001 şi în 2010.
Conducătorii KHL şi reprezentanţii jucătorilor au convenit să amâne startul sezonului şi au precizat, într-un comunicat, că noua dată va fi anunţată ulterior.










Leave a Reply