In turul al treilea la Wimbledon, Victor Hanescu a condus cu 2-0 la seturi si cu 5-3 in mansa a treia, insa a abandonat in decisiv, dupa ce intai a injurat cativa spectatori.
Victor Hanescu, singurul jucator roman prezent pe tabloul de simplu la Wimbledon, a abandonat in turul al treilea din cauza unor probleme la piciorul stang si a nervilor. Avandu-l in fata pe germanul Daniel Brands, Victor a castigat la tie-break primele doua seturi, 7-6(7) si 7-6(3). In mansa a treia, el a condus cu 5-3, apoi a avut si patru mingi de meci, dar a pierdut setul la tie-break, 6-7(7).
Problemele pentru Hane au inceput in actul cu numarul patru, iar durerile acuzate la piciorul stang nu au fost decat inceputul. Cand era condus cu 4-3, el a cerut ajutor medical, dar nu l-a ajutat prea mult si a pierdut setul la trei. Ba mai mult, a inceput sa joace la misto, a tras cat a putut de timp, pentru ca meciul sa poata fi oprit in cauza intunericului si, pana la urma, a reusit sa-si puna in cap o parte din public.
Nervii lui Victor au cedat complet in decisiv, cand suparat pe unii spectatori, care-l deranjau tot timpul, a inceput sa-i injure. Dupa ce a cedat primele trei game-uri ale decisivului intr-un mod care nu-i face cinste, a hotarat ca e mai bine sa abandoneze si sa puna capat circului, care nu ar fi avut loc daca reusea sa inchida partida inca din setul al treilea.










Leave a Reply