Fostul tenismen Pete Sampras a fost prădat de hoţi în urmă cu trei săptămâni, americanul rămânând fără primul său trofeu câştigat la Australian Open, fără mai multe distincţii primite de-a lungul carierei sale, dar şi fără majoritatea trofeelor câştigate în 64 de turnee.
Sampras (39 ani) a închiriat două depozite în Los Angeles, în care a pus mobila, cutiile cu trofee şi diverse distincţii. În urmă cu trei saptamani, însă, fostul sportiv a aflat că hoţii au spart depozitele şi a rămas fără bunuri. “Aveam câteva probleme la casă şi am depozitat acele lucruri până rezolvam lucrurile. Nu mi-a venit să cred când am aflat. Am crezut că au acolo camere de supraveghere, am crezut că sunt în siguranţă. Am fost şocat”, a declarat Sampras pentru Los Angeles Times.
Sampras mai are 13 (şapte trofee de la Wimbledon, cinci de la US Open şi unul de la Australian Open) din cele 14 trofee de Mare Slem câştigate, dar a pierdut majoritatea trofeelor de la cele 64 de turnee câştigate, două trofee ale Cupei Davis, un inel olimpic şi şase trofee primite pentru că a terminat sezonul ATP pe primul loc în clasament, între 1993 şi 1998.
Poliţia a început ancheta, dar deocamdată nu are nicio pistă, de aceea Sampras a decis să dezvăluie presei faptul că a rămas fără trofee: “Sper doar să nu fi fost distruse deja. De aceea am decis să vorbesc despre asta. Poate cineva ştie ceva de ele. Este ultima mea speranţă”.










Leave a Reply