Jucătoarea română de tenis a câştigat în două seturi, 6-4, 6-0, în faţa chinezoaicei Na Li, nr. 5 în ierarhia mondială WTA, în primul tur al Openului de la Beijing, turneu dotat cu premii de 4,5 milioane de dolari. În aceeaşi competiţie, Irina Camelia Begu a abandonat meciul cu Sabine Lisicki (Germania), după ce pierduse primul set cu 6-2.
Na Li, câştigătoare la Roland Garros, se află la a doua eliminare încă din primul tur în această stagiune: a mai cedat, încă din jocul inaugural, la US Open, când a fost învinsă tot de o româncă – Simona Halep a câştigat atunci în faţa chinezoaicei, cu 6-2, 7-5.










Leave a Reply