Jucătoarea italiană, favorită numărul 21 a openului francez a reuşit o surpriză de proporţii prin eliminarea favoritei numărul 6 a turneului, australianca Samantha Stosur, fostă finalistă la Roland Garros în urmă cu doi ani. După ce în semifinale elimina pentru prima dată în carieră o jucătoare de top 10, Errani se întrece pe sine eliminând una dintre favoritele certe la câştigarea turneului şi calificându-se în premieră într-o finală de Grand Slam. După un prim set câştigat destul de greu de italiancă cu 7-5, Stosur a revenit în joc si şi-a adjudecat categoric runda secundă cu 6-1, părând să nu o împiedice nimic să se califice pentru a doua oară în finala pariziană. În setul decisiv, italianca a început foarte bine, ajungând rapid la 3-0, dar s-a văzut egalată la fel de rapid după trei game-uri consecutive ale australiencei. Mai motivată şi, parcă, cu mai multă energie, Sara Errani nu a mai lăsat apoi niciun game adversarei, impunându-se cu 6-3 în decisiv, într-un meci care a durat puţin peste două ore.
În finală italianca va juca împotriva câştigătoarei meciului dintre rusoaica Maria Sharapova, favorita numărul 2 a turneului şi cehoaica Petra Kvitova, favorita numărul 4.










Leave a Reply