Roger Federer a câştigat al şaptelea titlu la Wimbledon, egalând astfel recordul lui Pete Sampras. Totodată el redevine numărul 1 mondial şi bate un alt record al aceluiaşi Sampras, cel care a ocupat prima poziţie a clasamentului timp de 286 de săptămâni. În finală, elveţianul a reuşit să învingă fără prea mari probleme reprezentantul gazdelor, “eternul număr 4”, Andy Murray. Britanicul a început mai bine şi a câştigat primul set, graţie unui singur break diferenţă, într-un set care a durat aproape o oră, scor 6-4. Din setul secund însă, Federer nu i-a mai dat nicio şansă lui Murray, câştigând fără să forţeze prea mult următoarele trei seturi: 7-5, 6-3, 6-4.
Pentru victoria obţinută, noul şi “eternul” lider mondial a încasat un cec în valoare de 1,5 milioane de lire sterline. Următorul obiectiv al elveţianului este cucerirea titlului olimpic, singurul care îi lipseşte din palmares, având avantajul că va juca tot la Londra, pe suprafaţa lui favorită, iarba.










Leave a Reply