CS Dinamo Braşov a urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatele Naţionale pe Echipe Seniori, care au avut loc la Centrul Naţional de Tenis, din Bucureşti, după a treia victorie din tot atâtea runde de întâlniri pe tabloul final în sistem-şah: 4-1 cu CS Dinamo Bucureşti.
Este echipa pentru care au jucat Victor Crivoi, Alexandru Luncanu, Dacian Crăciun, Gabriel Moraru, Andrei Mlendea, Robert Coman, Ciprian Porumb şi Remus Fărcaş, iar în lotul lărgit s-au mai aflat Adrian Ungur, Victor Hănescu şi Bela Mozes.
Ultimă rundă de pe tabloul final a mai programat întâlnirea TC Bucureşti – CS Sportul Studenţesc Bucureşti: 4-3. Cu două victorii, TC Bucureşti, în componenţa Mihăiţă Damian, Luca Tatomir, Tudor Sulea, Bogdan Borza, Alexandru Tăbârca (în lotul lărgit: David Pata şi Andrei Petrescu), a devenit vicecampioana naţională, iar CS Sportul Studenţesc Bucureşti, cu o victorie, echipa alcătuită din Laurenţiu Gavrilă, Adrian Dancescu, Marius Frosa, Andrei Marinescu, Nicolae Frunză, Ştefan Toderiţă (în lotul lărgit: Daniel Grosescu, Andrei Auritei), a ocupat treapta a treia a podiumului.
Premierea a fost efectuată de doamna Florenţa Mihai.










Leave a Reply