Atleţii componenţi ai loturilor olimpice şi naţionale au demarat pregătirea. În 2011, an preolimpic, sunt programate următoarele competiţii internaţionale majore de obiectiv: CE indoor-seniori, CE pe echipe-seniori, Liga I (obiectivul prioritar al FRA fiind promovarea în Superliga continentală), CE de juniori 1 şi cele de tineret, CM de juniori 2, CM seniori în aer liber.
Astfel, de ieri şi până în data de 3 februarie, la Algavre (Portugalia), se vor antrena Roxana Bîrcă (antrenor Augustin Barbu), Ioana Doaga ( antrenor Dan Betini), Bianca Răzor (antrenor Ana Ille), asistent medical Constantin Danicel, urmând ca prima întrecere să aiba loc în data de 5 februarie.
Astazi, 6 ianuarie, decolează spre Madrid, Cristian Vorovenci, unde se va pregăti împreună cu lotul naţional de semifond al Spaniei (sub coordonarea lui Arturo Martin), în ziua de 12 februarie, la Budapesta, fiind programat primul concurs din acest sezon. Marian Oprea şi Carmen Toma se află deja în Grecia, în timp ce Angela Moroşanu este în SUA. Ceilalţi atleţi din grupa de sprint, garduri, sărituri, se pregătesc la Bucureşti şi Bacău (oraşe care beneficiaza de săli). Liliana Bărbulescu şi Cătălin Câmpeanu se vor antrena în Cipru. Nicoleta Grasu rămâne în capitală, în vreme ce restul grupei de aruncări va fi la Slănic-Prahova.










Leave a Reply