În primul concurs al actualei ediţii a Ligii de diamant la atletism, vineri, la Doha, proba masculină de triplusalt a revenit campionului şi recordmanului mondial indoor, francezul Teddy Tamgho, care s-a impus cu o săritură de 17,49 m, cea mai bună performanţă a anului în aer liber. Considerat unul dintre favoriţii concursului, românul Marian Oprea nu a mai făcut deplasarea de la Atena, unde se pregăteşte, având un paşaport provizoriu, pe care nu era aplicată viza de Qatar.
“Sunt la Atena, cei de aici m-au sfătuit să nu mai fac deplasarea la Doha, întrucât puteam avea probleme din cauza paşaportului provizoriu. Aveam viză de Qatar, dar nu pe paşaportul expirat. Nu-i nimic, nici nu-mi propusesem un mare rezultat acum, vreau să intru progresiv în formă în perspectiva Mondialelor din august-septembrie. La viitorul concurs din Liga de diamant, de la Shanghai, pe 15 mai, voi fi prezent”, a declarat, prin telefon, pentru Agerpres Marian Oprea .
În cursa feminină de 3.000 m obstacole, câştigată de kenyanca Milcah Chemos, cu 9’16″44/100, cel mai bun rezultat mondial al anului, record al reuniunii, Cristina Casandra s-a situat pe locul 7, în 10’05″45/100.
Câştigătoarea de anul trecut a Ligii de diamant, americanca Allyson Felix, triplă campioană mondială pe 200 m, s-a impus în proba de 400 m, cu timpul de 50″33/100, toate performanţele de la Doha fiind influenţate de vânt.
La săritura cu prăjina masculin, campionul european de anul trecut, de la Barcelona, francezul Renaud Lavillenie, cu doar 5,50 m, a fost învins de germanul Malte Mohr – 5,81 m, ucraineanul Maksim Mazurik – 5,70 m şi cubanezul Lazaro Borges – 5,60 m.
Proba masculină de 200 m a revenit americanului Walter Dix – 20″06/100, în timp ce la 800 m, în absenţa recordmanului mondial David Rushida, s-a impus kenyanul Asbel Kiprop – 1’44″74/100.
În cursa feminină de 1.500 m, plutonul semifondistelor africane a fost învins de ucraineanca Anna Mişcenko, cu 4’03”, iar la lungime feminin a câştigat Funmi Jimoh (SUA) – 6,88 m.










Leave a Reply