Pentru prima oară în ultimele două decenii, echipele de atletism ale României au intrat în posesia cupelor oferite celor mai buni sportivi din Balcani. Competiţia seniorilor, pe care am urmărit-o pe viu la Eskisehir-Turcia, pe parcursul ultimului weekend premergător startului Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra, a fost o dispută în trei cu reprezentanţii Turciei şi Greciei. Pe primii i-am întrecut cu şapte puncte la băieţi, unde am ocupat locul secund şi cu şase la fete, iar pe eleni i-am devansat cu trei puncte în concursul feminin şi cu 25 în cel masculin.
O arenă inaugurată cu acest prilej, adăugată altor câteva date în folosinţă în ultimii ani, în ideea că Turcia va primi dreptul de organizare a ediţiei din 2020 a marii întreceri olimpice, a atras numeroşi iubitori ai atletismului din localitatea situată la 200 de kilometri de Istanbul, care au văzut o competiţie bine pusă la punct, prilej pentru a-i susţine şi aplauda la premiere pe favoriţii lor. În ceea ce îi priveşte pe sportivii noştri, obişnuiţi cu cazarea într-un campus universitar, dar miraţi de dotările acestuia, au reuşit să demonstreze că pot oricând să ia locul colegilor care-şi realizaseră standardele olimpice, nefiind, însă, prezenţi aici. Pornind de la statistici, consemnăm că atleţii şi atletele din ţara noastră au revenit acasă cu autocarele patronului craiovean, căruia toţi îi spuneau nea Gogu, cu 32 de medalii, câte 16 cucerite în cele două zile de concurs, sub un soare torid, dintre care nouă de aur, 15 de argint şi opt de bronz. Puţini dintre cei 36 care au făcut deplasarea n-au prins nici măcar un loc pe podium.
Dând Cezarului ce i se cuvine, să-i amintesc pe cei care au intrat în posesia trofeelor din cel mai preţios metal: Sanda Belgyan, la 400 metri, 53,83 şi cu ştafeta de 4×400 (alături de Paula Băduleţ, Dorina Korozsi, Alina Panainte), plus un argint la 400 garduri, aceleaşi Korozsi şi Panainte, la 800 metri, 2:06,37, respectiv, 200 metri, 24,10, Anca Heltne, la greutate, 16,40, Mihai Donisan, 2,27 la înălţime, Adrian Vasile, 7,79 la lungime, Sergiu Ursu, 59,51 la disc şi Bogdan Popa la prăjină, 5,00, record personal. Regrete fireşti pentru Heltne, Donisan şi Ursu, care au ratat participarea la marea întrecere olimpică.
Dintre medaliaţii cu argint îi mai amintim pe Nicolae Soare, clasat pe locul secund atât la 5.000 m, cât şi la 10.000 metri, pierzând aurul în ultima parte a curselor, Nagy Attila la 400 m garduri, Laurenţiu Popa la greutate, Leventhe Bartha la suliţă, Andrei Alestar, care şi-a îmbunătăţit recordul personal la ciocan, 68,98, Alexandru Ghinea, la 3.000 m, Mihaela Botezan-Prunduş la 5.000 m, Georgiana Michnea şi Andrei Dăianu la triplu, Lavinia Scurtu la prăjină, Georgiana Zarcan la înălţime şi ştafeta de 4×100 m masculină cu Cornel Bănănău, Alexandru Teofilescu, Vasile Boboş, Paul Ceici.
Juniorii II s-au duelat cu grecii cu o săptămână înainte, atunci când au avut loc în capitala Serbiei Campionatele Balcanice rezervate cadeţilor (juniori II), de unde tinerii noştri atleţi au revenit cu o recoltă apropiată de trofee, 30, câte zece din fiecare categorie. Cea mai galonată a fost Andreea Panţuroiu, aur la triplu, 12,65 metri şi argint cu ştafeta de 4×100 m. Au mai urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Magdalena Moşneagu, 10:10,09 la 3.000, Elena Crăciun, 7:12,10 la 2.000 m obstacole, Lenuţa Buruiană, 15,00 la greutate, Ivan Piţigoi, 10,80 la 100 metri, Ionuţ Drăguşin, 9:01,82 la 3.000 m, Aurel Rotaru, 6:10,79 la 2.000 m obstacole şi ştafeta de 4×100 m alcătuită din Ivan Piţigoi, Vlad Dulcescu, Ciprian Moruz şi Ioan Melnicescu, 42,60.









Leave a Reply