Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut şi mansa retur a finalei Ligii Campionilor disputată la Bucureşti în faţa formaţiei daneze, Viborg cu scorul de 31-32. În faţa a peste 6000 de suporteri români, nordicele au fost tot meciul la timona partidei şi s-au impus fără probleme, în ciuda diferenţei de doar un gol înscrisă pe tabelă.
Fetele antrenate de Radu Voina au încercat să întoarcă rezultatul din manşa tur, dar nu au reuşit să treacă de apărarea bine organizată a Viborgului şi s-au mulţumit, la final, cu titlul de vicecampioane ale Europei.
Aceasta este cea mai mare performanţă realizată de o echipă românească a handbalului feminin. De partea cealaltă, danezele au câştigat al doilea trofeu consecutiv al Ligii Campionilor, după ce anul trecut au învins în finală formaţia maghiara Gyor.










Leave a Reply