Şcoala numărul 30 situată pe bulevardul Doamna Ghica este locaţia unde îşi desfăşoară activitatea Asociaţia Sportivă Marian Cozma. Chiar la intrarea în sală tronează imaginea fostului handbalist, cel care rămâne în continuare în sufletul iubitorilor de sport din România, al copiilor şi al tatălui său, iniţiatorul acestui proiect. “Asociaţia Marian Cozma (AMC) este făcută în memoria copilului meu. Aşa cum am spus-o tuturor, este ceva curat, care pleacă din inimă. Din moment ce poartă numele copilului meu, am făcut-o cu mare drag. Între mine, copii, părinţi şi chiar bunici este o legătură foarte strânsă.” ne-a spus Petre Cozma.
AMC a fost înfiinţată pe 8 septembrie 2009, exact în ziua când Marian Cozma ar fi împlinit 27 de ani. Scopul acesteia este de a-i ajuta pe copii să devină sportivi de mare performanţă şi de a practica handbal sub îndrumarea unor tehnicieni cu experienţă. “Sunt antrenaţi de Bota Sebastian, Voica Bogdan, Cojocea Mihai, Purcărea Dorin, Vasiliu Florin, Gănău Ioan , Cojocea Şeitan Ioana şi Dascălu Luiza. Toţi facem acest lucru din plăcere. Nu primim niciun ban. Sperăm ca de la juniori, în doi, trei ani de zile, să iasă câte un Marian Cozma atât la băieţi cât şi la fete.”ne-a declarat Ovidiu Semen, managerul asociaţiei şi un apropiat al lui Petre Cozma.
În prezent, asociaţia are 180 de copii grupaţi în nouă serii de vârstă: de la 6 la 18 ani. De selecţionarea acestora se ocupa chiar Petre Cozma şi Ovidiu Semen, împreună cu Ioan Gănău şi Florin Vasiliu. “Am pus afişe în şcoli. La orele de sport îi urmărim pe copii, ne uităm după talie, dar luăm şi copii mai mici de înălţime care au talent.”a spus domnul Semen. Copiii sunt aduşi la club, iar până în prezent nu s-a renunţat la niciunul. Petre Cozma chiar ni s-a destainuit şi a recunoscut că nu ştie cum va face trierea: “Deocamdată n-am dat dat pe nimeni afară. Nu ştiu cum va fi când va veni acea selecţie. Ne iubim foarte mult, încât nu ştiu cum să îi spun unui copil să nu mai vină la mine de mâine.”
O iniţiativă lăudabilă a ACM+ului este aceea de a înfiinţa o echipă de fete a clubului Dinamo. Petre Cozma a discutat despre acest proiect cu Elisabeta Lipă, preşedintele grupării din Ştefan cel Mare, şi este ferm convins că va fi o reuşită. De altfel, fosta campioană olimpică la canotaj, este una dintre susţinătoarele Asociaţiei Sportive Marian Cozma: “Elisabeta Lipă sprjină foarte mult activitatea copiilor şi a juniorilor, iar eu, nea Petre Cozma şi toată secţia de handbal am găsit multă înţelegere la dânsa. Fără doamna Lipă nu putea să existe ceea ce vedeţi aici. Ne-a dat mână liberă şi ne sprijină.” Spus Ovidiu Semen.
Un alt scop al asociaţiei conduse de Petre Cozma este acela de a fi pepiniera clubului Dinamo. Copiii care se înscriu în ACM sunt instruiţi, iar de la o anumită vârsta pot fi cooptaţi în loturile de juniori ale clubului din Ştefan cel Mare. “Copiii îi avem aici. Cei care depăşesc o vârstă, pleacă la junioratul lui Dinamo. Suntem strâns uniţi. De acolo pleacă la prima echipă. De la mine la Eliodor Voica este o distanţă foarte scurtă.”ne-a confirmat nea Petre, aşa cum îi place să i se spună.
Ca în tot sportul românesc şi la Asociaţia Sportivă Ma-rian Cozma sunt puţini bani. Totuşi gruparea se menţine pe linia de plutire, fiind ajutată de sponsorizările private. “Am fost ajutat de FRF, de Mircea Sandu, dar şi de anumiţi sponsori. Nu îl pot uita nici pe bunul meu prieten de la Brasov, Romică Bogdănescu, care sare oricând în ajutorul acestei asociaţii. Totul vine din sponsorizări.”ne-a dezvăluit Petre Cozma. De asemenea, ACM este ajutată şi de clubul la care a activat ultima oară Marian Cozma, MKB Veszprem. Astfel, juniorii asociaţiei vor participa în 2011 la un turneu internaţional în localitatea maghiară, toate costurile fiind suportate de gruparea din Veszprem.
Dincolo de lipsa banilor, Asociaţia Sportivă Marian Cozma respiră prin pasiunea celor implicaţi, dar şi prin spiritul existent în sânul acestei grupări. Petre Cozma a reuşit, mai presus de toate, să creeze o familie în care cel mai mult contează relaţia dintre indivizi.
În final, nea Petre a ţinut să precizeze ce urmăreşte cu asociaţia care poartă numele fiului său: ”Am noroc de copii buni şi de părinţi înţelegători. Suntem o familie foarte unită. Dacă ar fi după mine, aş face mai multe lucruri pentru ei. Obiectivul meu este clar. Nu vreau să vând nimic. De aceea nici nu am făcut un contract cu aceşti copii. În primul rând pentru că nu pleacă ei şi în al doilea rând, ne respectăm prea mult. Nu o hârtie leagă oamenii. Eu sunt omul care lucrează cu sufletul.”










Leave a Reply