Întrecerile continentale din Serbia au continuat sub semnul surprizelor, victimele fiind de data asta Franţa, campioana olimpică, mondială şi europeană la ultimele ediţii şi Rusia.
Elevii antrenorului Olivier Humbolz au pierdut primul meci din grupa A, 26-29 (13-15) în faţa Spaniei, recunoscută prin valoarea echipelor sale de club, în care sunt, totuşi, jucători din diverse ţări. Cu atât mai mult surprinde această înfrângere, suferită împotriva unui adversar care i-a fost superior la toate capitolele. Spania a condus cu 6-3, 19-15, 25-20 în minutul 50, având cei mai buni handbalişti pe Entrerios, Ugalde şi Canellas, fiecare înscriind câte patru goluri. De la învinşi s-au remarcat Fernandes 7 şi Abalo 6.
În cealaltă partidă din grupă, Rusia şi Ungaria au terminat la egalitate, 31-31, scorul fiind nedecis şi la pauză, 19-19. Surprizător, Ungaria a avut 6-1, 9-6 şi 12-8. Ruşii au preluat ostilităţile în partea a doua a meciului, 22-19, 25-22, dar au fost egalaţi spre final.
Grupa D a fost mai liniştită, favoriţii impunându-se, ce e drept, nu aşa de uşor. Vicecampioana continentală Croaţia a învins Islanda la două goluri diferenţă, 31-29 (14-15), iar Norvegia a trecut de Slovenia cu 28-27 (14-14). Strlek, de la ex-iugoslavi şi Sigurdsson, de la islandezi şi-au trecut numele în fruntea golgeterilor, cu 8 reuşite. În celălalt meci, principalii marcatori au fost Myrnol, Mamelund, Rambo, 6, respectiv Zorman şi Gajic, 5.










Leave a Reply