Echipa de handbal masculin Dinamo Călăraşi, creditată la începutul campionatului cu mari şanse la retrogradare, a contrazis aşteptările specialiştilor prin evoluţiile bune, reuşind să formeze în scurt timp o echipă competitivă şi omogenă. De când a preluat banca tehnică a lui Dinamo, Sebastian Bota a adus echipa pe locul şapte al clasamentului, poziţie la care nimeni nu spera la începutul campionatului.
Am stat de vorbă cu antrenorul principal al lui Dinamo Călăraşi, Sebastian Bota, în timpul unuia dintre antrenamentele efectuate de echipă la Sala Floreasca din Capitală, care ne-a dezvăluit secretele ascensiunii progresive a formaţiei sale în Divizia A de handbal masculin. “A fost un parcurs oscilant, cu evoluţii destul de bune. Ţinând cont că la început am fost creditaţi cu şanse mari la retrogradare, la fel ca şi Steaua, am demonstrat că nu suntem o echipă de retrogradare şi acum ne situăm undeva pe la mijlocul clasamentului. A fost greu la început, mai ales că am găsit la echipă doar câţiva jucători, pe restul i-am adus treptat, deci a fost greu cu integrarea celor noi şi cu omogenizarea lotului. Iată că totuşi am reuşit să formez o echipă care a jucat uneori de la egal la egal cu echipele mult mai puternice ale campionatului”, a spus Sebastian Bota, cunoscut de apropiaţi drept “Seba”.
Tehnicianul recunoaşte că locul ocupat de echipa sa în acest moment reflectă perfect realitatea. Totodată, Bota admite că Dinamo Călăraşi se confruntă cu unele probleme financiare, pe care speră că le va depăşi cât de curând posibil. “Pentru moment, locul şapte ocupat în clasament reflectă întocmai valoarea echipei Dinamo, dar sperăm ca din sezonul viitor să urcăm din punct de vedere valoric şi asta să se reflecte în clasament. Avem şi ceva probleme financiare, ţinând cont de contextul economic existent în ţara noastră. Noi ne descurcăm cu ce avem în acest moment, dar sunt sigur că aceste probleme pot fi remediate, astfel că în viitor vom putea spera la mai mult”, a mai spus tehnicianul dinamovist, al cărui obiectiv este de a crea o echipă competitivă, care să pună probleme oricărui adversar. “Obiectivul lui Dinamo pentru sezonul actual rămâne evitarea retrogradării, chiar dacă momentan suntem la mijlocul clasamentului. Totuşi, pentru sezonul viitor, dacă lucrurile merg aşa cum îmi doresc eu, sperăm să urcăm în clasament, iar adversarii să vorbească de noi cu teamă. Eu sunt antrenor de puţin timp, anul trecut m-am apucat de antrenorat, pentru că am vrut să joc cât mai mult, am simţit că organismul a rezistat la efort (n.r. – Sebastian Bota a jucat până la vârsta de 39 de ani). Acum însă, voi încerca să-i conduc pe băieţi de pe banca tehnică, aşa cum făceam când eram antrenor-jucător”, a completat Bota.
Cât despre echipa naţională a României, antrenorul dinamovist are încredere că alături de Eliodor Voica va reuşi să redea strălucirea de altădată a primei reprezentative. “Este puţin frustrant că echipa naţională de handbal masculin a ajuns în situaţia actuală, chinuindu-se la baraje pentru turneele finale. Dar sper că împreună cu Eliodor Voica de la Bacău (n.r. – Eliodor Voica a fost numit antrenor principal al naţionalei masculine de handbal, iar Sebastian Bota a fost numit antrenor secund) să reuşim să readucem România, câştigătoare a unui turneu final, acolo unde îi este locul. Uitaţi-vă la echipele din fostul spaţiu iugoslav, acum toate au echipe de temut, vrem să împrumutăm din mentalitatea acestor popoare pentru că astfel sunt convins că vom reuşi”, şi-a exprimat încrederea Sebastian Bota.
În ultimul rând, “Seba” a ţinut să-şi exprime recunoştinţa pentru suporterii care vin meci de meci să susţină Dinamo Călăraşi în campionat. “Ţinând cont de faptul că meciurile de acasă le jucăm la Călăraşi, vreau să le mulţumesc pe această cale spectatorilor care umplu la fiecare meci sala de handbal pentru a ne susţine. Este o satisfacţie uriaşă atunci când văd că lumea iubeşte handbalul şi vine să ne vadă. Noi am încercat să le oferim întotdeauna un spectacol frumos şi sper ca şi de acum înainte să facem acelaşi lucru”, a conchis tehnicianul dinamovist.










Leave a Reply