Naţionala de handbal feminin a României a pierdut la Zajecar, în faţa reprezentativei Serbiei cu scorul 29-27, în cea de-a treia partidă din grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European din 2012, dar şi-a luat revanşa în returul de la Drobeta Turnu-Severin, cu scorul 21-19.
Prima repriză a meciului tur n-a fost reuşită pentru jucătoarele antrenate de Radu Voina, care a decis să convoace mai multe sportive tinere la reprezentativă, în perspectiva formării unei echipe cât mai competitive la turneul preolimpic din Franţa. Jocul mai puţin reuşit în ofensivă a costat echipa României, care s-a văzut condusă pe tot parcursul primelor 30 de minute. La pauză, 17-11. La reluare, România a fost echipa dominantă, reuşind să recupereze până la 19-16, dar Serbia a ripostat în doar trei minute, 23-16, păstrând un avantaj confortabil. Gazdele au fost la cârma jocului până la final, deşi apărarea României a fost mult mai activă în ultimul sfert de oră, în minutul 46 scorul fiind 24-19.
În retur, Serbia a fost echipa dominantă în primul sfert de oră în care tricolorele şi-au intrat mai greu în ritm, dar până la urmă au reuşit să preia conducerea cu 6-5. Au urmat însă minute de joc pline de greşeli pentru România, care s-a văzut egalată şi condusă în minutul 26 (9-10). După 30 de minute, scorul era 10-11. În repriza a doua, în poartă a intrat Talida Tolnai, care a reuşit cu câteva parade să-şi motiveze coechipierele. Miza ocupării primului loc în grupă a crescut tensiunea cu fiecare minut. Cu cinci minute înaintea finalului, tabela arăta egalitatea, 19-19, cu momente din ce în ce mai dramatice în joc. Sârboaicele au luptat pentru fiecare minge, dar nu au putut învinge, România câştigând cu 21-19.
Clasament grupa a 2-a:
România 6p
Serbia 6p
Portugalia 4p
Grecia 0p
Portugalia – România 30 mai
România – Grecia 2 iunie
Primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe se vor califica la turneul final al Campionatului European din Olanda, care este programat în intervalul 2-16 decembrie. Sunt calificate din oficiu campioana europeană Norvegia şi ţara gazdă, Olanda.










Leave a Reply