Deși SC Oltchim e în fierbere, angajații așteptând să reia munca, iar fostul manager Constantin Roibu, care este și finanțatorul de ani buni al echipei de handbal, a demisionat, antrenorul echipei reprezentative, Gheorghe Tadici, și-a dus elevele la Rm. Vâlcea. Dintre cele 20 care au făcut marți vizita medicală la INMS București, doar 17 au primit avizul că pot participa la pregătire și meciuri în perioada următoare. Țăcălie, Burghel și Nechita au fost depistate cu probleme în urma unor accidentări și vor urma un program de refacere până la convocarea din noiembrie, de la Arad, ultima înaintea plecării la Europenele din decembrie. Directorul tehnic Narcisa Lecușanu ne-a mai precizat, în exclusivitate, că jucătoarele se vor pregăti la sala Traian, unde vor susține două partide amicale cu Oltchim, după care vor pleca la Oradea, Acolo vor juca două meciuri de pregătire împotriva Olandei, marți și miercuri, iar de vineri, vor participa la Trofeul Carpați, alături de Ungaria, Ucraina și echipa B a țării noastre. Despre formațiile oaspete nu ne-a putut oferi amănunte, deși are convingerea că vor veni cu handbalistele pe care se vor baza la întrecerile continentale din Serbia.










Leave a Reply