Se anunţă vremuri bune pentru handbalul din Călăraşi. Cu o nouă echipă tehnică, adusă la începutul acestui an, dar şi cu una înnoită în această vară, gruparea de pe malul Dunării îşi doreşte promovarea în prima ligă. Cel care se ocupă de pregătirea grupării este Sabin Dacău, tehnicianul fiind adus la începutul acestui an.
„Am ajuns la Călăraşi, auzind că acolo se doreşte să se facă performanţă. Am venit în ianuarie aici, găsind o organizare bună a clubului şi nişte oameni deosebiţi“, ne-a spus Sabin Dacău. Pregătirea pentru noul sezon s-a făcut din timp, CSM Călăraşi transferând o serie de jucători importanţi, care să aducă o concurenţă sporită pe fiecare post.
„După ce s-a terminat returul, am tras nişte concluzii. În mare parte, lotul a fost remaniat. Am transferat nouă sportivi de la alte cluburi printre care Cosmin Libert şi Ghiţă Mateiaş de la CSM Satu Mare, Marius Mocanu de la HCM Constanţa, Ciocoiu şi Lăpuşneanu de la Politehnica Iaşi, dar şi un junior de mare perspectivă de la Unirea Sânnicolau Mare. Cam toate posturile le-am dublat cu jucători de valoare şi cu cei care au rămas din vechea gardă“, ne-a dezvăluit antrenorul celor din Călăraşi.
Totodată, gruparea de pe malul Dunării a efectuat două turnee importante în această vară. În primul dintre ele, a participat la Cupa Bacăului, unde a întâlnit echipa gazdă, Universitatea Cluj şi Dinamo. În cel de-al doilea, CSM Călăraşi a evoluat la Cupa Municipiului Oradea. Acolo a întâlnit gruparea locală, HCM Minaur Baia Mare, iar în ultima partidă a reuşit o evoluţie excelentă, învingând CSM Satu Mare cu 32-22.
Această pregătire minuţioasă a noului sezon are un scop clar, obiectivul celor din Călăraşi fiind promovarea în prima ligă. „Nu avem un lot numeros. Sunt 16 jucători. Noi ne-am mai dori, dar vom vedea în funcţie de ce vom discuta cu conducerea clubului. Avem un obiectiv important: promovarea în Liga Naţională. Ne vom lupta cu cei care anul trecut nu au reuşit să promoveze: Vasluiul şi echipa a doua a Bacăului, dar nuca tare e Steaua Bucureşti“, a încheiat Sabin Dacău.









Leave a Reply