Naţionala de fotbal a României a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 3-0, vineri seara, pe stadionul ”Giuleşti-Valentin Stănescu” din Capitală, într-un meci din preliminariile Campionatului European din 2012, Grupa D.
România a deschis scorul în minutul 37, prin Adrian Mutu, după care Ciprian Marica a înscris de două ori, în min. 41 şi 55, pentru o victorie meritată a tricolorilor după un joc bun, cel mai bun din actuala campanie de calificare. Săpunaru a ratat un penalty, astfel că victoria putea fi şi mai clară. Tricolorii au început timid jocul din Giuleşti, incomodaţi de apărarea avansată a bosniacilor, dar prima ocazie am ratat-o noi, în min. 6, când Sânmărtean a trimis peste poartă dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă. Mureşan l-a testat de la circa 35 de metri pe portarul Hasagic, cu o lovitură liberă, dar bosniacul a fost la post (11). Presiunea echipei noastre a crescut, iar Mutu a tras de la marginea careului, şutul fiind deviat în corner (13). Mutu nu a reuşit un minut mai târziu să împingă balonul în plasă la centrarea lui Raţ, după care oaspeţii au reuşit să înscrie (19), prin Misimovic, dar golul a fost anulat pe bună dreptate din cauza unei poziţii de ofsaid.
România a avut din nou şansa golului, în min. 24, dar Marica a luftat din careu la centrarea lui Săpunaru. Sânmărtean a irosit o şansă uriaşă în min. 30, când a pătruns în careu, după o combinaţie cu Mutu, însă a tras în bara transversală.
Echipa noastră a reuşit în cele din urmă să marcheze, în min. 37, prin Mutu, care a reluat simplu centrarea lui Raţ: 1-0. Tricolorii, descătuşaţi, au majorat diferenţa patru minute mai târziu, la capătul unei faze la indigo, Raţ a centrat, iar Marica a înscris: 2-0 (41).
Ibricic a avut şi el o ocazie, dar lovitura sa de cap a trimis mingea peste poartă (42), pentru ca Marica să rateze dezamăgitor pe contraatac (44).
La reluare, bosniacii sunt mult mai ofensivi, dar Torje ratează de două ori incredibil cu portarul într-un singur minut (53). Marica a recuperat o minge şi a scăpat singur cu Hasagic, ridicând scorul la 3-0 (55).
Meciul a mai scăzut în intensitate, oaspeţii având iniţiativa, iar tricolorii acţionând mai ales pe contre. Muslimovic a irosit o şansă clară în min. 74, şutul său trecând mult peste poartă din poziţie bună. Ibisevic a avut ocazia de a marca, dar Tătăruşanu a ieşit bine şi a blocat (86). Tot Ibisevic a ratat incredibil în minutul 89, şutul său ocolind poarta.
Torje a fost faultat în careu şi Săpunaru a ratat penalty-ul acordat (90+4). În urma acestei revanşe, după 1-2 la Zenica, România rămâne în cursa de calificare la EURO 2012. În minutul 9, Mureşan a trimis mingea în plasă, dar arbitrul întrerupsese jocul pentru că Săpunaru a executat greşit autul de la margine.










Leave a Reply