Cupa E.ON Kinder, organizată împreună cu clubul de fotbal ACS Kinder şi E.ON România, este o competiţie de fotbal dedicată copiilor cu vârste între 6-11 ani, la care participă, an de an, aproximativ 80 de echipe de fotbal din ţară. Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Academia de Fotbal Gh. Hagi, Şcoala de Fotbal Gh. Popescu, Aripi Piteşti, Oţelul Galaţi, Şoimii Sibiu, Petrolul Ploieşti, FC Braşov etc. îşi pregătesc la Tg. Mureş juniorii pentru noi succese.
În 2011, turneul ajunge la a V-a edi ţie, fiind programat între 31 august şi 4 septembrie. „SportLife a participat, ca partener, încă de la prima ediţie a turneului E.ON Kinder, tocmai în ideea de a-şi materializa
scopul – susţinerea sportului românesc.
Începând din 2009 suntem co-organizator al evenimentului, convinşi, acum şi practic, de faptul că această acţiune are efecte benefice asupra imaginii sportului românesc în rândul micilor sportivi“, explică Amza Mărgărit, managerul SportLife România. „Drumul către performanţa sportivă nu este unul uşor şi începe devreme, de la vârsta junioratului. Acesta necesită o pregătire intensă. Prin organizarea acestui turneu, se facilitează drumul spre performanţă al copiilor care practică fotbalul, iar pentru antrenori, orice turneu reprezintă cadrul propice pentru selecţia celor mai buni jucători“, completează şi vicepreşedintele clubului A.C.S. Kinder, Lupu Coriolan Pop.
„Suntem mândri de ceea ce a devenit Cupa E.ON Kinder în anii de parteneriat între E.ON şi ACS Kinder. Participarea numeroasă, entuziasmul acestor copii minunaţi la disputarea fiecărui meci, precum şi organizarea excelentă a ediţiilor de până acum ale turneului ne întăresc convingerea că investiţia noastră în acest parteneriat este foarte bună. Demersul nostru are ca scop nu doar asigurarea u nui cadru propice pentru practicarea sportului de către copii, ci şi conştientizarea părinţilor cu privire la importanţa sportului în dezvoltarea lor“, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.
„În contextul economic actual, organizarea unor turnee de fotbal pentru copii devine tot mai dificilă. Tocmai de aceea ţin să evidenţiez sprijinul major acordat de către E.ON, partenerul nostru principal în acest proiect. Fără contribuţia E.ON, acest turneu nu putea fi organizat“, în cheie Amza Mărgărit, manager SportLife.
În 2010, după patru zile de fotbal de calitate, concretizate în peste 280 de meciuri, cele mai bune echipe şi cei mai buni ju ni ori şi-au adjudecat 26 de pre mii pentru echipe şi 18 premii individuale. Detalii despre ediţia din 2011 veţi putea găsi pe site-ul competiţiei: www.eonkinder.ro.










Leave a Reply