Real Madrid a trăit o jumătate de oră că poate bate Barcelona. După ce au punctat în secunda 25, pentru madrileni a urmat coşmarul, trei goluri şi un spectacol uluitor.
Real Madrid – Barcelona, clasicul fotbalului spaniol. Nici nu dezmeticiseră bine elevii lui Guardiola că începuse meciul, iar Realul conducea deja cu 1-0. Francezul Karim Benzema a profitat de o greşeală a portarului Barcelonei, Valdes, şi a deschis scorul din şapte metri. În tribunele din Bernabeu fanii madrileni visau la un scor fluviu. Iluzie.
Pentru că Barcelona a revenit pe tabelă după jumătate de oră. Servit perfect de Messi, chilianul Alexis Sanchez a lovit năpraznic cu un şut perfect plasat. În a doua repriză, norocul a fost de partea Barcelonei. Xavi a punctat cu ajutorul madrilenului Marcelo, care a deviat mingea în propria poartă.
Cristiano Ronaldo era ca şi inexistent pe teren. Messi, zburda. În minutul 66, meciul era încheiat. Dani Alves a centrat perfect, iar Fabregas a marcat cu o lovitură de cap la colţul lung. Realul lui Mourinho coboară pe locul doi în clasament, cu un meci însă mai puţin disputat decât extratereştrii, care pleacă la Mondialul cluburilor.
Formaţia FC Barcelona a învins, sâmbătă, pe stadionul Santiago Bernabeu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Real Madrid,
Pentru Real Madrid a marcat Benzema ‘1, iar pentru FC Barcelona au înscris Alexis ’29, Xavi ’53 şi Fabregas ’66.
Real Madrid: Casillas – Coentrao, Pepe, Sergio Ramos, Marcelo – Xabi Alonso, L. Diarra (Khedira ’64) – Di María (Higuain ’68), Ozil (Kaka ’58), Cristiano Ronaldo – Benzema. Antrenor: Jose Mourinho
FC Barcelona: Valdés – Alves, Piqué, Puyol, Abidal – Xavi, Sergio Busquets, Iniesta (Pedro ’89)- Messi, Fabregas (Keita ’79), Alexis (D. Villa ’84). Antrenor: Josep Guardiola.
Meciul la care au asistat 79.000 de spectatori a fost arbitrat de David Fernanez Borbalan.În urma acestui rezultat, FC Barcelona a ajuns Real Madrid în fruntea clasamentului, madrilenii având însă un meci mai puţin disputat. Cu FC Barcelona, Real Madrid a suferit a doua înfrângere în acest sezon.










Leave a Reply