Evoluţiile bune din ultima perioadă l-au adus pe Paul Papp în atenţia cluburilor importante din Europa, de fundaşul celor de la FC Vaslui interesându-se Lazio Roma, după cum informează presa italiană. Om de bază în echipa lui Viorel Hizo, Papp ar putea face echipă în defensiva peninsularilor cu Ştefan Radu.
Lazio este în căutare de fundaşi în ultima perioadă, iar Papp este una dintre variantele formaţiei din Serie A.
În vârstă de 22 de ani, Paul are 1,88 metri, iar postul pe care a dat randament la FC Vaslui a fost cel de fundaş central.
“Sunt fericit că o echipa mare precum Lazio se interesează de mine. Momentan, nu ştiu prea multe, dar mi-ar plăcea să evoluez în Serie A”, a precizat Papp, citat de presa italiană, în urmă cu câteva săptămâni.
De-a lungul carierei, Papp a jucat la Unirea Dej (2006-2008), FC Botoşani (2008), Farul Constanţa (împrumutat în 2009) şi FC Vaslui (din 2009 până în prezent).










Leave a Reply