Dinamo a pierdut din nou în fața unei echipe ucrainene, de data asta împotriva celor de la Metalist Harkov, 0-2 pe Național Arena, în prima manșă din play-off-ul Europa League.
Am văzut, alături de cei circa 10.000 de suporteri dinamoviști, o formație neputincioasă, care n-a putut face față, nici cu un jucător în plus în ultimele 25 de minute, unui team extrem de bine pus la punct de antrenorul Miron Maricevich. Omologul său, italianul Dario Bonetti da vina pentru înfrângere pe tinerețea elevilor săi, uitându-l, în schimb, pe bancă pe Dănciulescu și insistând timp de 76 de minute cu un Munteanu neinspirat în aproape fiecare fază. Oaspeții, cu șase brazilieni, care de care mai tehnic, au deschis repede scorul în minutul 10 prin Xavier, care a executat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri, catapultând mingea la vinclul porții apărate de Bălgrădean. Echipa gazdă a continuat seria paselor la adversar și a șuturilor departe de buturile lui Gorianov, în timp ce adversarii au continuat același joc economicos, modificând din nou tabela în minutul 57 prin alt sud-american, Cristaldo, ajuns liber în careul de 6 metri. Bonetti face prima modificare abia în minutul 60, Galcev, în locul inexistentulu Ba, apoi Curtean, care l-a schimbat pe un alt jucător slab, Alexe, fluierat copios de public. Abia în minutul 78 l-a trimis la cabine pe Munteanu, înlocuindu-l cu Axente, banderola de căpitan ajungând la o altă fantomă din acest meci, Pulhac. Deși au evoluat din minutul 68 cu un jucător în plus, după eliminarea pentru două cartonașe galbene a brazilianului Willian, Dinamo a atacat, ce e drept mai mult, dar Curtean și Galcev au șutat departe de poarta adversă. După înfrângerile suferite anul trecut în dubla cu Vorskla Poltava, Dinamo părăsește a treia oară terenul, învinsă de o formație din spațiul ex-sovietic. Ce se va întâmpla în returul de joia viitoare, rămâne de văzut. La masa presei se auzea o voce optimistă, care amintea de miracolul realizat acum câțiva ani de Bonetti, când a reușit să-și mobilizeze jucătorii în meciul din deplasare cu Slovan Liberec, întorcând rezultatul de pe stadionul Dinamo.. În ce ne privește, nu credem că se va mai repeta istoria.










Leave a Reply