CFR Cluj a câștigat derby-ul din etapa a opta, 1-0 cu Dinamo, pe Național Arena, revanșându-se după înfrângerea suferită cu același scor în Supercupa României de acum două luni. Am văzut, alături de circa 10.000 de spectatori, dintre care 9875 dinamoviști și 25 ceferiști, un meci de slabă factură tehnică, presărat cu greșeli individuale de ambele părți, mai multe la echipa gazdă. Se poate spune că a fost un joc de tatonare, victoria revenind echipei mai pragmatice, care a înscris singurul gol prin nou intratul Pedro, care a marcat cu capul, în minutul 64, după o centrare perfectă a lui Bastos. Antrenorul Bonetti s-a încăpățânat să-l țină pe teren 70 de minute pe inexistentul Alexe, făcând apoi o singură modificare abia după 16 minute, Axente, în locul celui mai bun jucător al său, Matei. În ultimele zece minute s-au consemnat câte două ratări uriașe ale ambelor formații, prin Sougou și Bastos, respectiv Țucudean și Filip. Victoria ardelenilor îi menține în lupta pentru titlu, constituind un atu important înaintea debutului de miercuri din Liga Campionilor, cu portughezii de la Braga, în fieful acestora. Unde se vor reîntâlni cu fostul coleg Beto. Dinamo și-a dezamăgit din nou suporterii, urmând să joace etapa viitoare cu U Cluj, pe terenul acesteia.










Leave a Reply