Echipa naţională de juniori U19 a României a învins doar cu 1-0 naţionala similară a Armeniei, în ultimul joc al grupei de calificare din Scoţia, pentru Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă. Unicul gol al meciului a fost marcat de Buia, în minutul 62.
Echipa noastră a ocupat finalmente locul 3 în grupă, iar şansele de calificare mai departe sunt infime. Pentru a ocupa locul al doilea, aveam nevoie de o victorie contra Armeniei la cel puţin patru goluri diferenţă, în condiţiile în care succesul nostru s-ar fi coroborat cu rezultatul meciului dintre Scoţia şi Elveţia, 4-3 pentru gazde.
Pe locul al treilea al grupei, cu un singur punct obţinut în faţa primelor două clasate, Scoţia şi Elveţia, e greu de crezut că România va ocupa primul loc în ierarhia celor de pe poziţia a treia, din toate cele 12 grupe preliminare.










Leave a Reply