Constănţencele au reuşit prima victorie în Liga Campionilor la volei feminin învingând cu scorul de 3-2 pe Volley Bergamo.
Bătrâna Sală a Sporturilor din Constanţa este în continuare scena unde se produc marile minuni ale sportului de la malul mării şi poate nu numai. O astfel de minune s-a întâmplat marţi seara când CS Volei 2004 Tomis a reuşit să aducă României prima victorie în Liga Campionilor. Învinsa sirenelor nu a fost o echipă oarecare ci nimeni alta decât multipla campioană a Italiei, Volley Bergamo, formaţie care are în palmares şi şapte trofee continentale dintre care şase sunt Ligi ale Campionilor.
Formaţia antrenată de Darko Zakoc a reuşit să uimească Europa aşa cum, în urmă cu ani buni, handbaliştii de la HCM o făceau când învingeau pe Barcelona la prima participare în Liga Campionilor. Constănţencele au reuşit să se impună cu scorul de 3-2 la capătul unui meci de un dramatism rar întâlnit. Conduse cu 2-1 la seturi şi şase puncte în setul patru (15-21), tomitanele au reuşit să revină de o manieră entuziasmantă, împinse de la spate şi de un public fantastic. Situaţia pe seturi a fost: 25-19, 18-25, 17-25, 26-24, 15-11.
Chiar dacă au avut în faţă super-vedete ale voleiului mondial precum Francesca Piccinini sau constănţeanca Iuliana Nucu, gazdele au reuşit să le depăşească la mai toate capitolele. Confederaţia Europeană de Volei a declarat-o jucătoarea meciului pe Katsiaryna Zakreuskaya autoare a 30 de puncte. Tomis a dominat şi la capitolul aşi, unde pe primul loc s-a clasat Cristina Cazacu, doar 17 ani şi la blocaje unde a dominat Claudia Gavrilescu. De asemenea, cu un procentaj de 60% liberoul Tomisului, Marina Vujovic, a fost cea mai bună jucătoare la preluare.
Cele două echipe se vor întâlni din nou, săptămâna viitoare, de această dată pe terenul italiencelor.










Leave a Reply