Cea de-a 14-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de vară a fost declarată oficial deschisă de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, miercuri seara pe Stadionul Olimpic din Londra, în faţa a aproximativ 62.000 de spectatori.
Onoarea de aprinde vasul din interiorul arenei, compus din peste 200 de torţe, i-a venit lui Margaret Maughan, medaliată cu aur la primele Jocuri Paralimpice, desfăşurate la Roma în 1960. Defilarea sportivilor participanţi la competiţie, între care şi reprezentanţii României, a durat mai bine de o oră, sute dintre competitori deplasându-se în scaune cu rotile sau cu ajutorul cârjelor.
Delegaţia României care participă la Jocurile Paralimpice de la Londra este formată din şase sportivi: atletul Florin Cojoc, campion european la săritura în lungime, cicliştii Eduard Novak – campion mondial şi olimpic la velodrom şi proba rutieră – şi Imre Torok, înotătorii Samuel Ciorap şi Naomi Ciorap, care se situează în acest moment pe poziţiile 5 şi 7 la nivel european, şi jucătorul de tenis de masă Dacian Mak










Leave a Reply