Olimpiada de la Melbourne din 1956 rămâne o bornă importantă în istoria boxului amator din ţara noastră. Aceasta datorită lui Nicolae Linca, cel care devenea primul şi, până în prezent, singurul campion olimpic al României în acest sport.
Prima prezenţă românească în competiţiile pugilistice ale Olimpiadei a avut loc în 1936 la Berlin, când ţara noastră a fost reprezentată de patru boxeri. Peste două ediţii, la Helsinki, Vasile Tiţă (75 kg) şi Gheorghe Fiat (60 kg) aduceau primele medalii în acest sport, cucerind argintul, respectiv bronzul.
După succesul lui Nicolae Linca din 1956, boxul românesc a continuat să aducă medalii de la Olimpiadă, dar prima poziţie a rămas intangibilă. Astfel, rând pe rând, Mircea Dobrescu şi Gheorghe Negrea (Melbourne 1956), Ion Monea (Mexico City 1968), Ion Alexe (München 1972), Simion Cuţov şi Mircea Şimon (Montreal 1976), Daniel Dumitrescu (Seul 1988) şi Marian Simion (Sydney 2000) au ratat de puţin aurul, devenind vicecampioni olimpici.
În 2012 speranţele României la box vin din partea lui Bogdan Juratoni şi Mihaelei Lăcătuş. Ambii vor fi debutanţi la Jocurile Olimpice, motivele fiind diferite. Bogdan Juratoni este una dintre speranţele boxului românesc, la cei 22 de ani ai săi cucerind bronzul la C.M. de la Baku din 2011. Astfel, sportivul legitimat la Dinamo îşi obţinea biletul pentru Londra. Obiectivul lui Juratoni în acest an este aurul olimpic la 75 de kg, urmând ca apoi să se gândească la o carieră la profesionişti.
Dacă Juratoni se află la început, Mihaela Lăcătuş este un nume cunoscut în boxul românesc. Cea mai valoroasă pugilistă a ţării noastre va participa la prima Olimpiadă din carieră, deoarece în acest an boxul feminin intră în premieră în programul olimpic.
Sportiva antrenată de soţul său, Adrian Lăcătuş, a primit acceptul de a participa la Jocurile Olimpice în luna iunie, deşi fusese eliminată în sferturi la Campionatul Mondial din cauza unei accidentări. Totuşi, valoarea incontestabilă a fostei campioane mondiale şi europene a determinat AIBA (Asociaţia Internaţională de Box Amator) să îi trimită o invitaţie pentru Londra. Astfel, Mihaela Lăcătuş ar putea să îşi încheie cariera cu un succes olimpic.










Leave a Reply