Cele patruzeci de grade Celsius înregistrate sâmbătă nu i-au împiedicat pe piloţii din Dementor KTM Motocross Cup să îşi strunească motocicletele, ei alergând în etapa cu numărul patru a competiţiei. Aceasta s-a desfăşurat pe un nou circuit, situat în apropierea Bucureştiului, lângă Autostrada A1, accesibil prin localitatea Dragomireşti Deal.
Copiii, care sunt raţiunea de a fi a acestei cupe private, s-au descurcat grozav, arătând că au stofă de viitori campioni. Încurajaţi frenetic de către părinţi şi prieteni, puştii, dintre care unii nu merg încă la şcoală au stors şi ultimii „căluţii putere” din motocicletele lor de concurs, pe un circuit construit anume pentru ca începătorii să poată evolua în siguranţă.
Deşi până acum a câştigat fiecare manşă la clasa 50 cmc, sibianul Marius Popovici (AMC Sibiu) a căzut în manşa doi a zilei de sâmbătă, lansându-se apoi într-o curajoasă cursă de recuperare. Aproape că a reuşit, deoarece el a plecat de pe ultimul loc şi a încheiat pe locul doi, pentru că nu l-a mai putut prinde din urmă şi pe David Sora (Top Cross TCS). David este în primul său an de curse şi reuşeşte deja prima sa victorie, dovedind că poate rezista presiunii impuse de ceilalţi piloţi.
La clasa 65 cmc, socotelile primilor trei piloţi din clasamentul general provizoriu, separaţi înainte de cursă doar de un punct au fost încurcate de Răzvan Stănescu (Top Cross TCS), care a încheiat cursa pe locul doi. Szfarli Hunor (ORT Racing Ojdula) a fost cel mai rapid pilot al zilei, pe a treia treaptă a podiumului urcând Kadar Benedek (Sugaş Sfântu Gheorghe). Dar, cum piloţii acestei clase sunt foarte combativi, nimic nu îl împiedică pe Andrei Poponuţ (Steaua GTH Bucureşti) să revină în ultimele două etape rămase de desfăşurat.
Proaspăt revenit în ţară din Anglia, după o evoluţie foarte bună în finala Campionatului European de Motocros, Ionuţ Corbea (Top Cross TCS) a câştigat fără probleme clasa 85 cmc. Demeter Laszlo (Sugas Sfântu Gheorghe) şi Ciprian Popescu, sunt câştigătorii claselor Amatori şi respectivi Veterani, iar la MX1/MX2 s-au impus Adrian Răduţă (Top Cross TCS) şi respectiv Virgil Corbea, elevul său de la echipa pe care o coordonează. Lugojeanul Mihai Stoichescu (Moto Extrem) a tras tare pentru a-i oferi o replică bucureşteanului, dar nereuşind să fie cel mai rapid pilot de pe circuit s-a „consolat” executând cele mai spectaculoase sărituri, spre deliciul publicului.
De la competiţia care îşi doreşte să devină o pepinieră de talente pentru motocrosul românesc nu au lipsit nici fetele. Mai mult, tată şi fiică au alergat pe acelaşi circuit, este vorba despre Ionuţ Cojanu, locul doi la clasa MX2 şi despre Aida Cojanu care a reuşit chiar locul trei la clasa 50 cmc în prima manşă. Cu un ursuleţ de pluş agăţat de motocicletă, o altă fată, Iasmina Stan a concurat alături de băieţii de la clasa 65 cmc, încheind fără probleme manşele.
Etapa cu numărul cinci a Dementor KTM Motocross Cup este programată pentru 22 septembrie, pe circuitul de la Ciolpani.










Leave a Reply