Recent, la Kuortane, în Finlanda, au avut loc Campionatele Mondiale Universitare de lupte sportive. Studenţi din 25 de ţări au concurat pentru medalii la lupte libere, greco-romane şi feminine.
Delegaţia noastră a reuşit să obţină trei medalii, alţi cinci sportivi oprindu-se la un pas de podium, pe locul al cincilea. Conform celor declarate de Alin Grigore, antrenorul federal al lotului nostru, „întrecerile au fost spectaculoase, iar nivelul tehnic a fost foarte ridicat“.
Beatrice Oancea a luat argintul la categoria 67 kilograme, după ce a pierdut la puncte în faţa rusoaicei Iulia Prontsevic, în finala competiţiei. Robert Papp – 96 şi Răzvan Motoi – 66, ambii la greco-romane, au intrat în posesia bronzurilor. Pe locul 5 s-au clasat Laurenţiu Macarei Storus – 60, greco-romane, Octavian Erhan – 55, Katona Zsolt – 60, Sebastian Uţă – 74 şi Andrei Franţ – 84, toţi la stilul libere.
Numele enumerate mai sus reprezintă posibile speranţe româneşti, în vederea Universiadei de vară care va avea loc în 2013, în oraşul rus Kazan.
Mai trebuie remarcată, în afara performanţei sportive, şi frumuseţea unică a Ţării celor 1.000 de lacuri. Kuortane este o localitate liniştită, la aproximativ 320 de kilometri depărtare de capitala Helsinki. Întrecerile s-au desfăşurat în sala de sport a Centrului Naţional de Cercetare pentru Sport, într-un peisaj veritabil finlandez, într-o pădure.




















Leave a Reply