În absența norvegiencei Marit Bjoergen, care n-a fost lăsată de medici să concureze, din cauza unor probleme cardiace, americanca Kikkan Randall a reușit s-o întreacă pe lidera Cupei Mondiale, poloneza Justina Kowalczyk în prologul Turului de schi, desfășurat la Oberhof-Germania, pe 3,1 kilometri, în stilul liber. Randall a parcurs traseul în 7: 28,1, fiind urmată de suedeza Charlotte Kalla, în 7: 32,5, și de Kowalczyk în 7: 32,8. La masculin, pe 4 kilometri, cel mai bun s-a dovedit norvegianul Petter Northug junior, cronometrat în 8: 28,7, secondat la 5,9 secunde de suedezul Marcus Hellner, la 7,1 de rusul Alexander Legkov și la 9,9 de elvețianul Dario Cologna, câștigătorul precedentei ediții a Cupei Mondiale de schi. Duminică sunt programate întrecerile de urmărire 10 kilometri feminin și 15 kilometri masculin.










Leave a Reply