Înaintea deschiderii Campionatelor Europene de sanie de la Oberhof germanul Georg Hackl, a primit distincția oferită membrilor Hall of Fame, din partea președintelui Federației Internaționale, Josef Fendt. Hackl, în vârstă de 46 de ani, născut la Berchtesgaden, are un palmares impresionant: șase medalii olimpice, dintre care patru de aur consecutive, record neegalat, 22 de trofee mondiale (10 din cel mai strălucitor metal, tot atâtea de argint, două de bronz), 11 europene (6-4-1) și 18 obținute în Cupa Mondială (2-9-7). Decizia a fost luată la Congresul FIL, desfășurat anul trecut la Riga.










Leave a Reply