Două dintre cele mai vechi echipe de oină din România, CSM Rm. Sărat şi Energia Râmnicelu, se pare că nu vor mai participa în competiţiile naţionale de oină, desfăşurate sub egida Federaţiei Române de Oină. Nemulţumirile grupărilor buzoiene se leagă de sistemul competiţional care ar fi favorizat întotodeauna Frontiera Tomis Constanţa în competiţii. Constantin Iancu, preşedintele celor de la Energia Râmnicelu, ne-a declarat în exclusivitate: “CSM Rm. Sărat deja a spus adio competiţiilor încă din 2012. Noi vom face la fel anul acesta. Preferăm să jucăm pe maidan, decât aşa cum vrea Nicolae Dobre, preşedintele FR Oină. Permanent, în toate competiţiile, am fost defavorizaţi. Sistemele de desfăşurare au fost împotriva echipelor mici, s-au acceptat jucători pe fals la alte grupări, arbitraje părtinitoare sau transferuri dubioase. Nu mai vrem aşa”, a spus oficialul Energiei.
“Noi mergem şi jucăm oină ca ei să ne învingă prin orice mijloace şi apoi să raporteze şefilor ce buni sunt. Nu e corect ca unele echipe să vină pe banii statului în competiţie şi să concureze împotriva altora care vin pe banii de pâine ai jucătorilor. Ce căută neloialitatea într-o astfel de competiţie? Preşedintele FR Oină să nu uite acele scandări de la Constanţa, de la finala Cupei României din 2011. O parte din spectatori strigau atunci Dobre, nu uita, federaţia nu-i a ta. De ce oare?”, a mai precizat oficialul buzoian.
Cele mai bune echipe de oină din ţară, actualmente, sunt Frontiera Tomis Constanţa (echipa Poliţiei de Frontieră), Straja Bucureşti (echipa Jandarmeriei) şi Biruinţa Gherăieşti.
Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină, este ofiţer superior în cadrul Inspectoraului Judeţean de Poliţie de Frontieră Constanţa. Înainte de a fi preşedinte al FR Oină, s-a ocupat de secţia de specialitate a clubului Frontiera Constanţa.










1 Comment
sandu
07.04.2013 at 19:29Rusine celui invocat in acest material ca fiind partinitor echipei din Tomis iar daca asa se intampla si prin oina, nu este de mirare ca lumea nu mai doreste sa investeasca in sport!