Comitetul de organizare al FOTE 2013 a informat că scrimerii Rareș Dumitrescu și Mihai Covaliu, ultimul din postura de antrenor al lotului național, cetățeni de onoare ai municipului de la poalele Tâmpei, vor face parte din ștafeta care va puta torța olimpică la ceremonia de deschidere dfin ziua de 17 februarie, de la Brașov. În altă ordine de idei, torța va fi aprinsă în prima sâmbătă din februarie pe stadionul Panathinaikos din Atena, unde va fi prezent George Scripcaru, președintele Comitetului de organizare al FOTE, primarul Brașovului, care va ține un discurs în limba română. Ce va fi urmat de un schimb de cadouri simbolice între reprezentanții celor două țări. A doua zi, delegația română va aduce torța la Casa Olimpică din București, unde va fi expusă până la 9 februarie. Tot duminică, torța va fi purtată pe străzile Capitalei, de 100 de oameni, pe un traseu de 16 kilometri.










Leave a Reply