Federaţia Română de Scrimă a anunţat azi decesul unui fost mare conducător al scrimei româneşti, Dionisie Tepşan, fost secretar al forului de specialitate timp de 24 de ani.
“Federaţia Română de Scrimă îşi exprimă regretul enorm la aflarea veştii despre trecerea în nefiinţă a marelui om de sport, Dionisie Tepşan. În perioadă cât a fost secretar general, scrimerii noştri au cucerit 29 de medalii la Jocurile Olimpice (o medalie de aur – Ion Drâmbă şi patru de bronz), Campionate Mondiale (patru de aur – Olga Szabo, Ecaterina Stahl, echipele de floretă feminin – Szabo Olga, Gyulai Ileana, Ardeleanu Suzana, Vicol Maria, Pascu Ana şi masculin – Drâmbă Ion, Mureşean Ştefan, Ţiu Mihai, Falb Iuliu, Ardeleanu Ştefan, şase de argint şi 13 de bronz) şi Campionate Europene şi 17 medalii la Campionatele Mondiale de Juniori. Pentru contribuţia adusă scrimei româneşti şi profesionalismul de care a dat dovadă, Dionisie Tepşan va rămâne veşnic în inimile noastre. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost comunicatul emis de FR Scrimă.










Leave a Reply