În urmă cu două numere, prezentam evenimentul F.A.M.N.S. desfăşurat la Timişoara. Menţionam atunci importanţa unor astfel de stagii susţinute în compania unor somităţi ale artelor marţiale, dar şi culturii nipone. Nu este puţin lucru să poţi prezenta tradiţia marţială originară, chiar de la specialişti de prim rang.
Avem de multe ori tendinţa de a trata foarte uşor lucruri importante şi serioase, din ignoranţă, răutate, necunoştinţă, neştiind însă că noi suntem cei perdanţi în cazul adoptării unor astfel de comportamente. Totuşi, din acest punct de vedere, organizatorii au dat dovadă de o seriozitate maximă. Personal, cred că România se face mai mult şi mai bine cunoscută peste hotare prin astfel de evenimente, decât prin orice campanie ministerială menită de cele mai multe ori eşecului. În interviurile acordate de domnii Robert Manole şi Bogdan Alic (organizatorii) revistei noastre, aceştia vorbeau despre seriozitatea cu care au tratat seminarul de arte marţiale şi importanţa punerii la punct a celor mai mici detalii în organizarea unui eveniment.
Nu doar calitatea demonstraţiilor şi tehnicilor marţiale trebuie scoase în evidenţă, cât şi organizarea impecabilă, mentalitatea şi abordarea oamenilor din Banat, evenimentul organizat la Timişoara fiind un real succes.
Urmând calea artelor marţiale tradiţionale, seminarul a avut mai multe teme, printre care menţionăm: tehnici de apărare în sistem militar, tehnici de sabie, tehnici de arc, tehnici de autoapărare pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, aceasta din urmă fiind puternic susţinută de către oficialii Primăriei din Timişoara.
Maeştrii invitaţi au fost reprezentanţii casei Imperiale Nipone – Yasuo Kawano, Kancho Nippon Seibukan Dojo, Fuku-Kaisho (Vicepreşedinte), Zen Nihon Sogo-Budo Renmei (SoBuRen), Koji Uchiyama, Shibu-Cho So Hombu Dojo Nippon Seibukan pentru Orient, Kokusai Shihan (Director internaţional de departament), Jose Miguel Martinez Barrera hanshi, director al Nippon Seibukan din Japonia, Francisco Barrera, Robert Manole hanshi, Shidoin pentru România şi preşedintele FAMNS, Bogdan Alic, Fuku Shidoin pentru România şi vicepreşedinte al FAMNS, Gregor Laszlo, Shidoin pentru Ungaria şi Ivica Zdravkovic hanshi, Shidoin pentru Serbia.
La o privire retrospectivă, totul a fost la superlativ, astfel încât invitaţii s-au arătat impresionaţi de ospitalitatea românească. Mai mult, ei nu au ezitat să spună că vor reveni în România şi vor face lobby pentru ca semenii lor să viziteze ţara noastră.
Mulţumim încă o dată celor care au asigurat securitatea evenimentului şi organizatorilor. Osu!
















Leave a Reply