Singurul român din prima ligă franceză de baschet, Vlad Moldoveanu, a decis să nu îşi mai prelungească înţelegerea cu formaţia STB Le Havre. Extrema de forţă a dus echipa din nordul „Hexagonului” pe locul 11 în Ligue National de Basket Pro A, ratând pe ultima sută de metri calificarea în playoff-uri.
„În această zi le spun rămas bun celor de la Le Havre. A fost un an grozav, dar toate lucrurile bune se încheie la un moment dat. Mulţumesc, Le Havre!”, a scris Vlad Moldoveanu sâmbătă, 4 mai, pe pagina lui de Facebook.
În tricoul lui STB Le Havre, Vlad Moldoveanu a traversat cel de-al doilea sezon european din carieră. Baschetbalistul român a încheiat stagiunea 2012-2013 cu 30 de meciuri jucate şi o medie de 12,3 puncte şi 5,3 recuperări. În etapa cu numărul 24, Moldoveanu a fost numit „Jucătorul săptămânii” în Franţa, graţie unei partide împotriva lui Dijon în care a marcat 29 de puncte şi a efectuat 11 recuperări. De asemenea, Vlad s-a aflat printre nominalizaţii la All Star Game-ul francez, dar nu a reuşit să strângă suficiente voturi pentru a participa la eveniment.
Întrebat de Sport Revolution ce urmează după episodul Le Havre, Vlad Moldoveanu a răspuns: „Au fost negocieri cu Virtus Roma pentru a juca playoff-ul în Italia, dar antrenorul voia un jucător de poziţia a 2-a sau a 3-a, iar managerul general, unul de poziţia a 4-a. Există destul interes, în special din Franţa. E mult prea devreme să ştiu mai multe acum. Ei (Le Havre) mă vor în continuare şi sunt gata să facă un efort financiar destul de mare, dar nu cred că este o idee bună pentru cariera mea să joc încă un an aici. Aş vrea o echipă de playoff, care poate avea şi şanse la titlu. Campionatele pe care le ţintesc sunt Italia, Franţa, Spania, Turcia sau Germania”.
În 2011, Vlad Moldoveanu a fost la un pas de draftul NBA. Deşi a traversat o perioadă bună în campionatul de baschet universitar de peste Ocean, jucând pentru colegiile George Mason şi American University, românul nu a fost ales pe lista tinerilor selecţionaţi de echipele profesioniste nord-americane. Astfel, Vlad a ajuns în Italia, la Benneton Treviso, formaţie pentru care a evoluat în sezonul 2011-2012. În perioada petrecută în „Cizmă”, românul nu a reuşit să prindă playoff-urile în Italia, dar şi-a dus echipa în primele 16 formaţii din Eurocup, a doua cea mai importantă competiţie de pe continent după Euroliga. Vara trecută, baschetbalistul a făcut pasul către campionatul francez, unde a semnat un contract pe un an cu STB Le Havre.
Vlad Moldoveanu este fiul lui Carmen Tocală, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Baschet şi actualul secretar de stat al Ministerului Tineretului şi Sportului. Baschetbalistul de 25 de ani şi 2,09 metri este unul dintre jucătorii de bază pentru naţionala României şi a fost declarat baschetbalistul român al anului 2012.
Articol de Cătălin Cincu










Leave a Reply