Al treilea meci din semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin, CSU Ploiești-CSM Oradea, desfășurat la sala din Brazi, a fost câștigat de formația gazdă, la o diferență confortabilă, 86-68 (44-32). Diferența s-a făcut la coșurile de trei puncte, 10 din 21, reușite de prahoveni și numai două din 15, obținute de ardeleni. Dar și de eficacitatea trio-ului Mohammed, 20-Tica, 14-Miletic, 14. De la învinși am reținut doar prestațiile lui Dillon, 16 și, parțial, Pesic, 15. Mâine seară va avea loc partida a patra, o victorie a campionilor en-titre, calificându-i în finala cu BC Mureș, iar un succes al oaspeților, prelungind suspansul cu un nou joc, la ei acasă.
Și, totuși, meciul a fost destul de aproape de a nu se disputa. Alexandru Iacobescu, managerul ploieștenilor, a agitat spiritele imediat după ce Comisia de Disciplină a FRB i-a dat două etape de suspendare lui Cătălin Burlacu, pentru lovirea cu cotul în gură a unui adversar în jocul anterior, gest care i-a atras eliminarea corectă. Iacobescu a ieșit în presă și la TV anunțând că va contesta decizia, considerând-o exagerată pentru veteranul echipei sale, adăugând că nu are încredere în brigada de arbitri și că e posibil ca echipa să nu se prezinte la partidă. Comisia de Apel a informat astăzi federația că nu poate judeca acea contestație a clubului prahovean decât a doua zi! De ce oare, domnilor? Astfel, Burlacu, a putut evolua în meciul de miercuri și n-a făcut-o deloc rău. Ce se va întâmpla dacă echipa din orașul de lângă Criș ar contesta această Comisie?










Leave a Reply